AT ONIX: Sa o cunoastem pe CALITA NICOLETA, o tanara de 18 ani din Ramnicu Sarat, care de 4 ani de zile locuieste in Arezzo, Italia, insa care a decis, intr-un mod minunat, sa-si petreaca vacanta de vara prin voluntariat, alaturi de bicicleta sa si de noii sa prieteni „youth trotteri”.

Fila 1: „Impreuna cu  noii mei prieteni (Ghergheasa)”

“Primul meu traseu cu bicicleta, un grup total nou de oameni pe care i-am avut in prejma mea si batrana bicicleta pe care am imprumutat-o pentru a face parte din proiectul acesta. M-a atras idea de a merge cu bicicleta in grup precum si ideea de a cunoaste locuri si oameni noi, asteptari pe care de altfel mi le-am indeplinit as putea spune inca de la primul traseu. Ghergheasa, un sat apropiat de locul din care provin atrage atentia prin asezarea georgafica intr-o zona de campie care iti lasa impresia egalitatii, a intelegerii, lucrari care odata ce ajungi acolo ti le demonstrezi ca fiind egale.

Mi-a facut o deosbita placere sa pedalez din comuna in comuna, sa descopar oamenii de acolo, sa vad biserici, primarii, arhitectura fiecarei comune, modelul caselor sis a realizez in final ca intr-o zona tipica munteneasca oamenii tind sa fie la fel, sa duca un stil de viata apropiat valoric in care deseori vezi lumea la camp, facand agricultura, pe fundalul unor zone pline de verdeata, de pomi, de forfota, lumea cu furcile in spate, mergand la camp ori departe, pa imas ciobanii ce isi pastoresc zecile ori sutele de oi, ciobani ai satului si oilea oamenilor. Cat de frumos a fost sa vad prin ochii mei toate aceste imagini cu atat mai frumos imi este sa mi le reamintesc, acum cand, parca inca simt cad au din pedale pe drumul drept spre Ghergheasa.”

Fila : „Visul unui drum de vara (Plesesti)”

“Un drum de munte, o incercare noua, aceeasi echipa inmultita parca prin alti tineri veniti din Ramnicu Sarat pentru a ni se alatura expeditiei noastre de aceasta data catre o noua zare, o imagine ce vine de sus in jos pentru ca la intoarcere portretul sa se schimbe complet. Ne suim pe biciclete, creand o mare de verde, pe drum suntem felicitate pentru ca sunte “ecologisti”, zambim, oferim raspunsuri si lamuriri si nu foarte departe de punctual de pornire in calea noastra drumul vrea sa ne scuture ridicandu-se spre inaltul comunei Plesesti. Imi dau seama acum ce inseamna o echipa, atunci cand ramanand in urma de fiecare data prin cuvinte blande ori prin compania celorlalti reusind sa ma mobilizez pentru a mai face un metru, si inca un metru, pana in capatul traseului.

Trecand pe langa biserica satului din Podgoria, admirand Primaria si invatand lucrui noi despre acest mediu al spiritualitatii buzoiene, reusesc sa-mi gasesc hrana si motivatie pentru fiecare pedala data, intelegand ca aceasta experienta unica ma va schimba, facandu-ma poate mai ambitioasa, mai informata si mai capabila pentru a impartasi mai departe din frumusetile ramnciene. Si tocmai cand credeam ca am ajuns la destinatie, la intrarea in padurea Plesesti, auzim din spate: “nu aici, mai avem de mers, satul e mai departe”…. Indrug cateva vorbe, epuizata de drum, insa inteleg ca daca acolo trebuie sa ajungem, vom face totul sa reusim! ….si am reusit. Sederea impreuna inainte de intoarcere mi-a reamintit cat de frumos era, copil mic fiind sa stam intinsi pe iarba, multi, foarte multi, povestind amintiri asemenea acestora pe care astazi le-am rememorat… o fila alba dintr-un inceput pe bicicleta!”

Fila 3: „Prin valuri de ploaie (Buda)”

“Traseul acesta a fost cel mai greu in care am luat parte. In primul rand epuizarea, multe localitati, mult de pedalat si o oarecare stare de febra care nu mi-a dat pace cu toate ca din cate stiam eu va disparea odata ce continui sa pedalez. Nu a fost insa asa, motiv pentru care nu de putine ori am impartit bicicleta cu un prieten ce venea cu o masina de sprijin in spatele nostru.

Experienta in sine, insa, a fost si de aceasta data speciala. Mi-am dat seama ce zona frumoasa avem, in care daca la primul traseu am vazut campia, serpuind pe meleagurile sale pe drumuri intortochiate, mai apoi urcand usor, am realizat ce dealuri minunate avem cu o vegetatie vie si oameni plini de viata, dornici de munca si de comunicare, ca sa nu mai vorbesc de casele primitoare, fantanile la strada, cu roata ori cu “manivela”, asa cum ii placea bunicului sa le numeasca. Mai bine de doua ore am imbinat urcatul cu momentele de coborare, pedalatul cu momentele de repaus. Poate ca asta m-a tinut treaza si apta pentru intregul traseu. Momentele placate petrecute cu ceilalti, glumele, intrecerile si in acelasi timp lucrurile invatate ma aduc astazi, in fata paginii de jurnal, sa realizez ca sunt mai bogata, ca stiu mai multe, ca am facut destule si ca nu regret nimic din tot. Mersul pe bicicleta nu este doar un sport ci mai mult de atat un stil de a trai!”

Fila 4: „Amintiri din zona copilariei (Lanurile)”

“Am revenit la normal, la traseele pe care in mod obisnuit le faceam din satul meu natal. A fost atat de placut sa retraiesc momentele astea sis a vad din nou locuri obisnuite si oameni cunoscuti. De aceasta data insa alaturi de o echipa noua in care ma simt ca intr-o familie. Ziua traseului a fost una cu totul deosebita deoarece am dat sens felului nostru de ai, am inteles mai bine ce inseamna sa fim non formali si cum trebuie sa invatam din orice lucru pe care il facem in viata. De aceea, am invatat sa invat, sa pedalez, am inteles ce important este sa ai oameni in preajma ta si sa incerci sa cunsosti impreuna cu acestia lucruri noi ori sa impartasesti ganduri vechi… in fond totul e nou pentru ca e trait in prezent. Simt si acum caldura cu care formam grupul atunci cand ne asezam cu totii in fata aparatului de fotografiat ori cand ne asezam in jurul sandwich-urilor care ne atrageau ca un magnet. Si ca tot veni vorba de amintiri… imi amintesc ca am hranit un caine din bucata mea, ca m-am uitat adanc intr-o fantana intalnita pe drum incat nu mult mai era sa cad in ea, ca am spus glume si ne-am jucat ori ca imaginea tuturor bicicletelor stand la un loc ca niste prieteni care se regasesc dupa atata vreme. Totul a fost minunat iar atemosfera atat de calduroasa incat soarele de pe cert recuse in plan second…

Atunci cand esentialul devine secundar iar trairile tale trec inaintea tuturor lucrurilor, atunci putem spune ca traim… o viata simpla, o bicicleta, niste prieteni, o felie de paine si o sticla de apa… toate acestea m-au facut fericita!”

Scris de: CALITA Nicoleta