Astazi facem cunostinta cu IANCU SILVIA, eleva in cadrul COLEGIULUI NATIONAL „AL. VLAHUTA”, in clasa a XII-a!

Fila 1 de jurnal –

„O prima curs impreuna – Ghergheasa”

„Draga Jurnalule,

De data asta am sa iti povestesc o experienta unica pot sa spun. M-am intrecut pe mine insami si am mers 50 de km pe bicicleta. Nu ma credeam in stare, am mai mers poate 10 km dar atat de mult era practic un vis.

In primii 20 de km am admirat peisajul, mai in spatele celorlalti ce-i drept dar am reusit sa tin pasul si in acelasi timp sa ma bucur de plimbare. Nu am mai fost pe traseul Rm-Sarat – Ghergheasa deci a fost interesant. Mai o vorba, mai o intrebare de genul „Cat mai avem pana ajungem?” si timpul a trecut fara sa imi dau seama, dar ce sa iti zic, drumul de intoarecere a fost cu totul si cu totul alta poveste.

Peisajul la fel de frumos, multe lucruri invatate pe parcurs, mult mai mult efort in schimb. La un moment dat am ramas de tot in urma grupului si totusi am mers in continuare cu gandul ca o sa ajung acasa eventual. Ca sa nu mai spun ca fara putin ajutor nu puteam sa ajung la destinatie, atat de obosita eram si nici nu pot sa spun cat de recunoscatoare sunt ca l-am primit nu ma asteptam si am fost surprinsa intr-un mod extrem de placut.

Ma bucur din tot sufletul ca am fost in „mica expeditie” care pe langa faptul ca m-a determinat sa fac putina miscare, mi-a lasat o amintire pe care sunt sigura ca nu o sa o uit. Astept cu narabdare urmatoarea iesire, mai mult pentru atmosfera care o sa fie pe drum decat pentru febra musculara pe care o sa o fac intr-un final, ca sa fiu sincera.

Mi-am intrecut inca o limita si asta e un lucru destul de important pentru mine, nu am mai mers pe bicicleta de mult timp si sa realizez ca dupa 2 ani de pauza am fost cat de cat capabila sa tin pasul m-a facut sa cred ca data viitoare o sa pot si mai mult, in cel mai bun caz sa fiu in ritm cu ceilalti si nu cu un km in urma lor!”

Fila 2 de jurnal –

„Sperante agatate de o sfoara spre…Plesesti”

„Draga jurnalule,

Am ajuns la al doilea traseu, de data aceasta o provocare mult mai mare, spre comuna Pleşeşti. Am fost extrem de fericită cand am vazut din nou “trupa de şoc” adunată in faţa Casei de Cultură, echipaţi si gata de acţiune, am realizat ca îmi era mult mai dor decât credeam de activităţi şi in special de compania lor.

Încă de la început am plecat de la premiza că acest traseu va fi mult mai uşor decât primul, acum ca aveam experienţă, dar aşa cum se întâmplă de obicei, planul de acasă nu se potriveşte cu cel de la faţa locului.

Până în comuna Topliceni m-am descurcat de minune, chiar am fost in pas cu restul grupului, după in schimb lucrurile s-au complicat. Nu am luat în calcul si faptul ca urma sa urcăm pe tot parcursul drumului. De data aceasta nu am fost singura obosită, pentru toţi au fost o provocare cei 20 de km. Dar atmosfera a fost de departe, cea mai importantă. Acum ne cunosteam, formasem o legatură unii cu alţii si printre incurajări si glume, pe bicicletă sau pe langă ea şi ajutaţi de câteva pauze bine meritate am reuşit să ne atingem obiectivul.

Nu am plecat, decât după mult aşteptata pauză de masă. În ciuda epuizării pe care toţi o simţeam, am plecat pe drumul spre casă cu zămbetele pe buze, în principal mulţumiţi de noi înşine datorită faptului ca încă o dată ne depăşisem limitele.

Tot ce pot sa iţi spun, jurnalule, e că aş repeta această experienţă. Pe lângă faptul ca m-a întărit fizic, mi-a dat un plus de siguranţă in forţele proprii. Aştept cu nerăbdare și curiozitate următorul traseu, data viitoare voi fi cu siguranţă pregatită.”

Fila 3 de jurnal –

„Inca o pedala, inca un metru spre… Buda”

„Draga jurnalule,

Am ajuns si la “proba de rezistenta” pentru care ne-au pregatit celelalte trasee. Al treilea drum pe care l-am urmat a fost cel spre comuna Buda. Chiar daca ma asteptam sa fie cel mai greu, in mod suprinzator a fost cel mai usor.

Asadar, dupa ce ne-am intalnit ca de obicei si ne-am aprovizionat cu mancare si cel mai important, apa, am plecat toti, plini de zambete si voie buna. De data asceasta am putut sa ne bucuram din plin de peisaj, avand ocazia pe parcurs si sa urcam si sa coboram. Cred ca acesta a fost unul din motivele pentru care am fost mult mai energici ca de obicei. Si de aceasta data am avut momente in care inaltimenea dealurilor ne invingeau si decideam ca este mult mai bine sa mergem pe langa biciclet, doar cat sa ne refacem fortele.

Intr-un final am ajuns la destinatie. Dupa o poza de grup in fata bisericii, ne-am retras, pentru pauza de masa pe terenul de fotbal. Iarba verde, mancare, apa, voie buna, glume, elementele esentiale pentru grupul nostrum de biciclisti. Drumul spre casa totusi a fost putin mai greu, incet dar sigur, fara prea multa energie ce-i drept. Am avut parte chiar si de ploaie dar aceasta nu a reprezentat un impediment pentru noi. Ne-am continuat drumul ca niste adevarti invingatori.

Nu cred ca exista termen de comparative intre primul traseu si acesta. In primul rand, rezistenta mea fizita s-a imbunatatit considerabil, asta este clar si in al doilea rand am cunoscut mult mai bine persoanele cu care am impartit aceasta experienta, practic ne-am indemnat unii pe altii sa ajungem lla linia de final. Sa vedem urmatorul traseu!”

Fila 4 de jurnal –

„Am ajuns sa pedalez din experienta… Lanurile”

„Dragul meu jurnal,

In cele din urma am ajuns si la ultimul traseu. Nu sunt fericita ca s-a termina, dar pot sa spun ca aceste experiente mi-au schimbat intru totul vacanta de vara. Totusi, de data acesta au fost cateva elemente deosebite, daca pot sa spun asa.

Pentru inceput, dupa adunarea obisnuit, postul de televiziune local a facut un scurt reportaj despre actiunea pe care noi am desfasurat-o, dupa care, spre marea noastra surprindere, Politia Locala ne-a escortat pana la iesirea din oras. Pot spune ca am avut un impact destul de puternic asupra locuitorilor, acestia privind extrem de surprinsi grupul de ecologisti, marginiti de cate o masina de politie.

Eventual, ne-am continuat drumul spre destinatie si anume comuna Lanurile. Am avut parte de o vreme extrem de calda, ceea ce ne-a ingreunat oarecum traseul. Nu a fost dificil sa atingem obiectivul, a fost chiar mai greu intoarcerea acasa. Am avut parte de un drum extraordinar, cu pietre, care a fost un element nou, proba de rezistenta pentru bicicletele noastre. Ce-i drept, unele nu au rezistat, dar am lucrat cot la cot si am rezolvat si ceasta problema. Ne-am oprit in paduricea de la Salcioara ca sa luam masa si sa ne refacem fortele.

Drumul pe care ne-am intors in ultimul traseu este identic cu cel din primul, ceea ce m-a facut sa realizez evolutia mea in tot acest timp. Sunt sigura ca si restul grupului gandeste asa. Am plecat de la copii care nu au rezistat practic deloc in timpul primei plecari si ne-am intors, din punctul meu de vedere ca niste invingatori la sfarsitul proiectului. Cu siguranta as repeta experienta, dar sunt sigura ca voi retrai aceste momente de fiecare data cand voi lua hotararea sa fac o mica excursie cu bicicleta.”

IANCU Silvia