AT ONIX: Luminita Tanase, 18 ani, este eleva a Colegiului National „Al. Vlahuta” a decis sa dea curs implicarii in primul sau proiect european. Considerand ca una din pasiunile sale este tocmai mersul pe bicicleta, participarea in proiect nu a facut nimic altceva decat sa dea curs uneia din placerile sale, declarandu-o astfel ca o promotoare a sportului si a mersului pe bicicleta.
________________________________________________________________
(Ghergheasa) “Primul traseu alaturi de noul grup, a fost intr-adevar o provocare nu doar sa incalec bicicleta si sa pornesc la drum ci mai mult de atat sa regasesc in acelasi loc, alaturi mie, multi alti tineri interesati sa faca acelasi lucru. As fi crezut ca e imposibil pe vremurile astea sa se mai intample ca ceva anume sa ne mai stranga in afara scolii. Este primul m eu proiect in care particip, poate si de aici impactul asta mare pe care l-am resimtit.
Pornirea in traseu mi-a facut o dimineata tare frumoasa, mai ales ca intreg drumul am avut ocazia de a-mi crea amintiri alaturi de ceilalti participanti asemeni mie cunoscandu-ne mai bine. Sunt destul de obisnuita sa merg cu bicicleta insa zilele urmatoare cred ca ma paste o febra usturatoare, ori, cu putina sansa, poate nu…
Abia astept traseul urmator in care sper sa mentinem acelasi entuziasm si placere de a fi impreuna.”
(Plesesti) “Trezirea e grea in fiecare dimineata si nu mi-am dat seama de asta acum, ci dintotdeauna. Ma trezesc, imi arunca hainele verzi pe mine, sapca in cap si dau prima pedala. Am cateva de dat mai ales ca locul in care trebuie sa ajung e la vreo 10 km distanta de casa mea. Ii intalnesc pe ceilalti, le zambesc, vad oameni noi, ne cunoastem, dupa care, nu inainte de a face cateva poze pornim catre Plesesti. La plecare atat Volodea cat si Florin ne anunta ca urmeaza u drum greu, in care vom urca la dus, coborand la intoarcere, asa ca trebuie sa fim pregatiti. Sincera sa fiu, in mintea mea ma tot intrebam: ce ne tot vaita atat, suntem oameni mari, vom reusi. Urmau in jur de 20 de km dintre care mai bine de 10 pe urcare. Nu mult mi-a fost sa cer ajutor, cred ca in primii 5 km m-am oprit de 10 ori si de fiecare data cuvintele mai devreme auzite imi rasunau in minte. In acelasi timp trebuia sa reusesc, totodata ramaneam printre ultimi. Norocul meu, masina de ajutor ce m-a facut pe mine si pe Silvia sa ajungem din coada plutonului in care ma aflam in fruntea sa, printr-un element magic numit – franghie legata de masina!”
Mi-am zis: ce ar fi fost sa venim neinsotiti si la mijlocul traseului sa ma intorc! Norocul a fost Traian! Ajunsi in deal, dupa mai bine de o ora de mers am luat contact cu comuna Plesesti chiar daca intentia noastra a fost initial sa ne oprim la insemnul de la intrare din padure ce anunta aceeasi localitate. Am vrut insa mai mult de atat sa oferim si celor care nu ajunsesera niciodata acolo, sansa de a cunoaste o alta localitate rurala, de altfel atat de apropiata Ramnicului. Drumul de intoarcere a fost mult mai lejer, in fapt ca un vis in care vantul, cel mai bun prieten al meu si al nostru ne insotea zambetele necontenit. O amintire de neuitat pe care am surprins-o si in finalul expeditiei in fata Primariei acolo unde alaturi de ceilalti prieteni am facut poze, in semn de reusita!”
(Buda )“Nu mai ajunsesem de ceva vreme la Buda chiar daca spatial acestea era poate unul dintre cele mai frumoase imagini de pe Valea Buzaului. A fost gandul care m-a facut sa traiesc fiecare moment pe care l-am petrecut pe bicicleta. Mai mult decat atat, prietenii…am intalnit atatia oameni frumosi pe care mi i-am apropiat si mi-am facut atatea amintiri intr-o farama de timp. Am incalecat bicicletele chiar daca, inainte cu doua zile prognoza meteo anunta o vreme ploioasa. M-am bucurat sa vad ca la dus nimic nu s-a intamplat, chiar daca poate mi-as fi dorit un strop peste noi. Intoarcerea insa a fost ceva altfel.
Ajunsi la Babeni cerul s-a desfacut si un ropot de ploaie torentiala a venit peste noi. Tocmai, ajunsi printre primii, ii asteptam pe ceilalti sa soseasca! Inainte de a ajunge, ma sui pe bicicleta si pornesc. In fapt era ceea ce imi doream sa se intample. In stanga, in dreapta, oameni de tara care cu forfota lor parca doreau sa ma opreasca din alergarea mea pe doua roti. Pedaland, pedaland, mi-am dat seama ca acest moment inseamna un strop din fericirea mea, iar zambetul de pe buze nimic mai mult decat satisfactie, pe care de as fi ramas in patul cald, nu as fi avut ocazia vreodata sa o traiesc!”
(Lanurile) “O experienta de neuitat chiar daca acum am simtit o oboseala aparte. As vrea sa vorbesc in fila de aceasta de jurnal despre cum ma simt la a patra expeditie pe bicicleta: ma simt ca intr-o familie alaturi de oameni noi si vechi din viata mea, colegi de scoala, ori de timp liber, pe care i-am intalnit pentru a nu stiu cata oara ori pentru prima data. Inca de la prima poza pe care am facut-o inainte de a pleca, de fiecare data am simtit puterea si spiritual grupului care, fara doar si poate ne-a ajutat sa reusim. Si nu am fost singuri. De asta data, am trait niste momente speciale. Pana la iesirea din oras un echipaj al Politiei Locale ne-a fost alaturi, deschizandu-ne calea pana la iesirea din oras si intrarea in Valea Ramnicului.
Unii pentru a fi escortati au nevoie de un renume, pe cand noua nu ne-a trebuit decat o bicicleta pentru a fi acolo, intelesi, respectati, luati in seama. Si pentru ca expeditia sa fie perfecta sis a nu uitam totusi de ce am plecat, iesirea din oras a deschis in calea noastra un covor de imagini si de oamni care mai de care mai dornici sa afle ce se intampla cu noi, de ce asa de multi si de ce pe biciclete, de unde am pornit ori unde vrem sa ajungem. Ne-am oprit voiosi si am discutat cu fiecare in parte, explicandu-le ca pentru noi este vorba despre un proiect in care Comisia Europeana investeste in noi prin Programul TiA.
Majoritatea oamenilor din mediul rural, in grijile lor, nu auzisera de ceea ce povesteam insa cu atat este mai importanta ajungerea noastra acolo cu cat am reusit sa aducem intr-un mediul nou initiative noastra pe doua roti. Raman cu satisfactia ca odata cu acest proiect cunosc ce inseamna implicarea, iar dorintele noastre sunt luate in seama. Ma motiveaza ca sa continui.”
File de jurnal scrise de: Luminita TANASE