ASOCIATIA DE TINERET ONIX

"Un tanar implicat este un tanar bogat"

ASOCIATIA DE TINERET ONIX - "Un tanar implicat este un tanar bogat"

„Mersul pe bicicleta ne face mai frumosi” – LUMINITA TANASE

AT ONIX: Luminita Tanase, 18 ani, este eleva a Colegiului National „Al. Vlahuta” a decis sa dea curs implicarii in primul sau proiect european. Considerand ca una din pasiunile sale este tocmai mersul pe bicicleta, participarea in proiect nu a facut nimic altceva decat sa dea curs uneia din placerile sale, declarandu-o astfel ca o promotoare a sportului si a mersului pe bicicleta.

________________________________________________________________

(Ghergheasa) “Primul traseu alaturi de noul grup, a fost intr-adevar o provocare nu doar sa incalec bicicleta si sa pornesc la drum ci mai mult de atat sa regasesc in acelasi loc, alaturi mie, multi alti tineri interesati sa faca acelasi lucru. As fi crezut ca e imposibil pe vremurile astea sa se mai intample ca ceva anume sa ne mai stranga in afara scolii. Este primul m eu proiect in care particip, poate si de aici impactul asta mare pe care l-am resimtit.

Pornirea in traseu mi-a facut o dimineata tare frumoasa, mai ales ca intreg drumul am avut ocazia de a-mi crea amintiri alaturi de ceilalti participanti asemeni mie cunoscandu-ne mai bine. Sunt destul de obisnuita sa merg cu bicicleta insa zilele urmatoare cred ca ma paste o febra usturatoare, ori, cu putina sansa, poate nu…

Abia astept traseul urmator in care sper sa mentinem acelasi entuziasm si placere de a fi impreuna.”

(Plesesti) “Trezirea e grea in fiecare dimineata si nu mi-am dat seama de asta acum, ci dintotdeauna. Ma trezesc, imi arunca hainele verzi pe mine, sapca in cap si dau prima pedala. Am cateva de dat mai ales ca locul in care trebuie sa ajung e la vreo 10 km distanta de casa mea. Ii intalnesc pe ceilalti, le zambesc, vad oameni noi, ne cunoastem, dupa care, nu inainte de a face cateva poze pornim catre Plesesti. La plecare atat Volodea cat si Florin ne anunta ca urmeaza u drum greu, in care vom urca la dus, coborand la intoarcere, asa ca trebuie sa fim pregatiti. Sincera sa fiu, in mintea mea ma tot intrebam: ce ne tot vaita atat, suntem oameni mari, vom reusi. Urmau in jur de 20 de km dintre care mai bine de 10 pe urcare. Nu mult mi-a fost sa cer ajutor, cred ca in primii 5 km m-am oprit de 10 ori si de fiecare data cuvintele mai devreme auzite imi rasunau in minte. In acelasi timp trebuia sa reusesc, totodata ramaneam printre ultimi. Norocul meu, masina de ajutor ce m-a facut pe mine si pe Silvia sa ajungem din coada plutonului in care ma aflam in fruntea sa, printr-un element magic numit – franghie legata de masina!”

Mi-am zis: ce ar fi fost sa venim neinsotiti si la mijlocul traseului sa ma intorc! Norocul a fost Traian! Ajunsi in deal, dupa mai bine de o ora de mers am luat contact cu comuna Plesesti chiar daca intentia noastra a fost initial sa ne oprim la insemnul de la intrare din padure ce anunta aceeasi localitate. Am vrut insa mai mult de atat sa oferim si celor care nu ajunsesera niciodata acolo, sansa de a cunoaste o alta localitate rurala, de altfel atat de apropiata Ramnicului. Drumul de intoarcere a fost mult mai lejer, in fapt ca un vis in care vantul, cel mai bun prieten al meu si al nostru ne insotea zambetele necontenit. O amintire de neuitat pe care am surprins-o si in finalul expeditiei in fata Primariei acolo unde alaturi de ceilalti prieteni am facut poze, in semn de reusita!”

(Buda )“Nu mai ajunsesem de ceva vreme la Buda chiar daca spatial acestea era poate unul dintre cele mai frumoase imagini de pe Valea Buzaului. A fost gandul care m-a facut sa traiesc fiecare moment pe care l-am petrecut pe bicicleta. Mai mult decat atat, prietenii…am intalnit atatia oameni frumosi pe care mi i-am apropiat si mi-am facut atatea amintiri intr-o farama de timp. Am incalecat bicicletele chiar daca, inainte cu doua zile prognoza meteo anunta o vreme ploioasa. M-am bucurat sa vad ca la dus nimic nu s-a intamplat, chiar daca poate mi-as fi dorit un strop peste noi. Intoarcerea insa a fost ceva altfel.

Ajunsi la Babeni cerul s-a desfacut si un ropot de ploaie torentiala a venit peste noi. Tocmai, ajunsi printre primii, ii asteptam pe ceilalti sa soseasca! Inainte de a ajunge, ma sui pe bicicleta si pornesc. In fapt era ceea ce imi doream sa se intample. In stanga, in dreapta, oameni de tara care cu forfota lor parca doreau sa ma opreasca din alergarea mea pe doua roti. Pedaland, pedaland, mi-am dat seama ca acest moment inseamna un strop din fericirea mea, iar zambetul de pe buze nimic mai mult decat satisfactie, pe care de as fi ramas in patul cald, nu as fi avut ocazia vreodata sa o traiesc!”

(Lanurile) O experienta de neuitat chiar daca acum am simtit o oboseala aparte. As vrea sa vorbesc in fila de aceasta de jurnal despre cum ma simt la a patra expeditie pe bicicleta: ma simt ca intr-o familie alaturi de oameni noi si vechi din viata mea, colegi de scoala, ori de timp liber, pe care i-am intalnit pentru a nu stiu cata oara ori pentru prima data. Inca de la prima poza pe care am facut-o inainte de a pleca, de fiecare data am simtit puterea si spiritual grupului care, fara doar si poate ne-a ajutat sa reusim. Si nu am fost singuri. De asta data, am trait niste momente speciale. Pana la iesirea din oras un echipaj al Politiei Locale ne-a fost alaturi, deschizandu-ne calea pana la iesirea din oras si intrarea in Valea Ramnicului.

Unii pentru a fi escortati au nevoie de un renume, pe cand noua nu ne-a trebuit decat o bicicleta pentru a fi acolo, intelesi, respectati, luati in seama. Si pentru ca expeditia sa fie perfecta sis a nu uitam totusi de ce am plecat, iesirea din oras a deschis in calea noastra un covor de imagini si de oamni care mai de care mai dornici sa afle ce se intampla cu noi, de ce asa de multi si de ce pe biciclete, de unde am pornit ori unde vrem sa ajungem. Ne-am oprit voiosi si am discutat cu fiecare in parte, explicandu-le ca pentru noi este vorba despre un proiect in care Comisia Europeana investeste in noi prin Programul TiA.

Majoritatea oamenilor din mediul rural, in grijile lor, nu auzisera de ceea ce povesteam insa cu atat este mai importanta ajungerea noastra acolo cu cat am reusit sa aducem intr-un mediul nou initiative noastra pe doua roti. Raman cu satisfactia ca odata cu acest proiect cunosc ce inseamna implicarea, iar dorintele noastre sunt luate in seama. Ma motiveaza ca sa continui.”

File de jurnal scrise  de: Luminita TANASE 

COSTIN BERCEA – Un exemplu convins in a spune DA!

AT ONIX: La primul proiect european in care a luat parte, BERCEA COSTIN, a insemnat un exemplu de atitudine si responsabilitate, caracter si implicare.

Elev in clasa a XI-a in cadrul Colegiului National „Al. Vlahuta”, Costin este si un pasionat al ciclismului, atentia si placerea sa in acest sens fiind cu usurinta sesizabile la fiecare intalnire, fapt relatat si in Filele de jurnal pe care in continuare vi le oferim pentru a le citi.

_______________________________________________________________________

Fila 1: “Natura si bicicleta o imbinare perfecta (Ghergheasa)

„Aparent foarte greu de parcurs traseul bifat de noi sambata: Rm. Sarat – Ramnicelu – Salcioara – Ghergheasa – Boldu – Ramnicelu – Rm. Sarat  a fost realizat cu vointa, putere si pedalare.

Pana la Salcioara am avut parte de o vreme perfecta pentru ciclism, fara soare, caldura excesiva, ploaie. Insa la intoarcerea spre Ramnicu Sarat soarele a inceput sa straluceasca cu putere, determinandu-ne sa facem pauze mai dese.

Faptul ca am stat tot timpul impreuna a contat pentru ca ne-a ridicat moralul. Discutand cu ceilalti uitai de oboseala ba chiar iti racapatai energia si incercai sa pedalezi pentru a ajunge in fruntea convoiului de biciclisti. Desigur a existat o mica competitie intr-e cei care au multe trasee parcurse pe bicicleta.

Am avut parte de privelisti incantatoare, de padure apoi de campie, panorama fiindu-ne favorabila pentru toate pozele facute. Pe langa faptul ca mi-a placut sa imi petrec timpul pe bicicleta m-am simtit bine alaturi de o echipa unita, pe care te poti baza.

Nu am parcurs niciodata asemenea distanta pe 2 roti fiind prima oara in viata mea cand parcurg un traseu de asemenea anvergura, care insa m-a motivat m-a facut sa cred in mine, sa-mi dau seama ca orice este posibil si realizabil daca tu iti doresti si te straduiesti sa faci acel lucru.

A fost o experienta minunata, nu regret ca am intrat in acest proiect  si ma bucur ca pot practica acest  sport  care realizeaza imbinarea dintre miscare si spiritul de echipa.”

“Da-i o pedala!”

Fila 2: “Plesesti – Pedalare pana la epuizare!”

“Plesesti, un loc in care foarte multi locuitori ai orasului nostru si nu numai, merg pentru a se relaxa in zilele toride de vara. Un loc pe care il iubesc  si in care ma simt foarte bine, deci va puteti da seama ce entuziasmat eram atunci cand am auzit ca acest loc face parte din destinatiile noastre.

Aventura avea sa inceapa de data asta mai dupa-amiaza intr-o zi torida de vara. Ne-am intalnit ca de obicei intr-un numar destul de mare, pe langa cei din proiect au venit si alti voluntari, pentru a ne insoti, lucru care mi-a placut. Aveam sa pornim pe cel mai frumos si obositor traseu din cele pe care le-am parcurs, unul in care multi dintre noi ne-am poticnit la pentile destul de abrupte dar pe care le-am avut de parcurs. Am descoperit locuri noi, locuri care nu credeam ca exista in apropierea orasului nostru, privelisti impresionante, autentice romanesti.

Spre norocul meu le-am vazut si admirat de pe bicicleta. Il numesc noroc pentru ca de pe bicicleta vezi imprejurimile altfel ai timp sa le admiri si sa le privesti cu atentie.

La intoarcere parea ca bicicleta merge singura, din cauza pentilor care s-au transformat dintr-un obstacol intr-un ajutor. Am poposit sa recapatam fortele in locul in care vin ori de cate ori ajung la Plesesti, lucru care m-a facut sa ma simt si mai bine in compania minunatei mele echipe.

Unui prieten care nu facea parte din proiect dar care din dragoste pentru iesirile cu bicicleta i s-a facut rau si am oprit sa il ajut sa-si revina, insa cei din echipa s-au intors la randul lor vazand ca cineva “nu mai poate”, lucru demn de apreciat. Si eu am avut o mica problema cu bicicleta dar care cu putin ajutor a fost rezolvata datorita unui spirit interprizator de echipa!

Vreau sa mentionez ca spiritul de echipa dar si spiritul competitiv ne-a facut sa pedalam pana la epuizare,repetandu-ne parca in gand “Hai, sa nu mai raman iar ultimul..”.

Aventura noastra avea sa se incheie spre seara cand soarele aproape apunea si odata cu el se incheia o alta etapa a proiectului nostru,o etapa frumoasa si plina de intamplari ce aveau sa ne ambitioneze si sa ne coordeneze spre reusita.

Am mers acasa asteptand cu nerabare urmatoarele intalniri!”

Fila 3: “CHIAR DACA PLOUA, BICICLETA REZISTA! (BUDA)”

“Un traseu greu, un traseu efectuat cu multa sudoare si pedalare dar un traseu bifat!

Nu mai fusesem la Buda de mai bine de 10 ani si imi doream cu ardoare sa revad acele peisaje minunate din jurul orasului nostru, peisaje ce cateodata imi par foarte straine si mereu ma intreb de ce?

Ne-am trezit de dimineata cu gandul de a evita caldura torida de vara, inarmati cu sepci, apa, mancare ne intalnim si pornim spre destinatia vizata, comuna Buda. La inceput traseul era drept, fara sa depunem prea mult efort insa greul a venit atunci cand trebuia sa urcam dealurile destul de abrupte. Sigur ca unii dintre noi se opreau langa cei care obosisera dorind sa faca haz de necaz insa aceasta tehnica era folosita de fapt ca o “scuza” pentru eventualele opriri dese, din dorinta de afirmare “a ciclistului din noi”.

Traseul per-ansamblu, dincolo de greutatea de parcurgere a acestuia, a meritat osteneala intrucat am vazut peisaje extreme de frumoase pe care orice locuitor al Ramnicului ar trebui sa le vada mai des. Spiritul de echipa ne-a ajutat ca de obicei sa trecem peste toate obstacolele. Insa piesa de rezistenta avea sa apara la final cand o ploaie “calda” de vara avea sa ne “desparta” pentru ca fiecare s-a adapostit cum a putut, unii dintre noi echipati cu veste, hanorace impermeabile, am pedalat prin ploaie spre oras.

A fost o experienta noua pentru mine, intrucat am mers pentru prima oara pe bicicleta prin ploaie, am revazut acele peisaje, insa si o noua aventura alaturi de cea mai tare echipa!”

Fila 4: “Lanurile – Nu ne-a taiat elanurile!”

“Din pacate ultimul traseu. Ultimul traseu dintr-un sir de trasee ce mi-a facut vacanta mai frumoasa, dincolo de efortul depus si de obstacolele minore intampinate, am ramas cu o experienta placuta de care imi voi aminti toata viata cu placere, o experienta ce ne-a adunat laolalta pe toti si am format o echipa cu oameni minunati.

Acest traseu a fost in special pentru ca am trecut prin localitatea in care locuiesc bunicii mei, facandu-le o supriza intrucat am venit insotit de toata echipa noastra de ciclisti.

fara forme accentuate de relief, nu ne-a solicitat atat de tare.Insa asta parea sa fie un avantaj pentru ca nu mai asteptam la fel de mult sa ne oprim pentru bine meritata pauza de masa, care dincolo de un popas era o modalitate de a ne cunoaste mai bine de a ne impartasi impresii si de a face glume.

Sunt foarte fericit ca am participat intr-un astfel de proiect si imi doresc ca pe viitor sa fie organizate in fiecare vara astfel de proiecte pline de dinamism, pentru ca dincolo de sportul in sine se creeaza o legatura speciala cu oamenii!”

BERCEA Costin

„Mereu cu zambetul potrivit pe buze – TATU HORATIU”


hora 3
AT ONIX: Unul din cei mai vechi voluntari „in bransa”, TATU HORATIU, 17 ani, elev al Colegiului National „Al. Vlahuta” reprezinta imaginea tanarului ce stie si reuseste sa faca orice isi propune, nascut pentru unele, cu talent insa la toate 😀

Horatiu ne impartaseste in continuare din experienta sa pe parcursul celor 4 trasee, din bucuria si trairile sale, fila cu fila…

_____________________________________________________________________

Fila 1: “Finalul asteptarii – sariti pe sa!” 😀

“Inainte de prima aventura lunga pe biciclete am avut parte de o avanpremiera la care ne-am adunat pentru a ne impartii echipamentul personalizat si de a ne aranja traseul pentru ziua cea mare. Totusi nu ne-am putut abtine sa nu dam o tura de incalzire pentru a ne testa capacitatile fizice, asa ca impreuna am parcurs un traseu pana la iesirea din oras.

hora 2

Ziua cea mare a sosit, asa ca la ora 9:00 cu totii eram plini de energie si gata de drum. Ne-am aprovizionat cu apa si am plecat plini de entuziasm. Pe traseu am intalnit neasteptat de multi oameni care, putin derutati de marea cea verde pe biciclete ce trecea pe langa ei, au fost foarte deschisi si au apreciat initiativa noastra, unii fiind foarte primitori vrand sa ne ofere apa sau fructe din gospodariile lor, acest fapt facandu-ne doar sa ne bucuram pentru ca eram apreciati ceea ce ne-a sporit dorinta de a merge mai departe. In timp caldura a inceput sa-si faca simtita prezenta, dar numai bine caci noi ajunseseram deja la destinatie, in satul Ghergheasa. Acest lucru ne-a indemnat sa facem un popas pentru a lua pranzul si pentru a ne realimenta bateriile.

La intoarcere am urmat un alt traseu pentru a ne mari orizontul de cunoastere a peisajelor si a spatiilor ramnicene. Drumul de intoarcere a fost unul de rezistenta in care a trebuit sa colaboram pentru a nu lasa pe nimeni in urma, astfel cu totii am ajuns in acelasi timp, epuizati, dar multumiti de faptul ca am realizat o distanta asa de mare intr-un timp atat de scurt, creand de asemenea relatii de prietenie.

Acum asteptam cu nerabdare urmatorul traseu, in care speram sa ne distram la fel de bine si sa vedem locuri noi si impresionante.”

Fila 2: “Traseul 2 – Trage-i o pedala” (Plesesti) 😀

“Cel de-al doilea traseu al nostru a fost o surpriza mai ales pentru faptul ca ni s-au alaturat tot mai multi biciclisti ramniceni dornici de o expeditie cu un grup placut, gata de distractie. Intalnirea a avut de aceasta data loc dupa-amiaza cand soarele de vara tocmai isi arata fortele, dar acest lucru nu ne-a tinut in casa, ba chiar ne-a motivat pentru ca aveam sa mergem sa ne racorim prin padure, pe dealurile Plesestiului.

hora 1Dupa ce s-a facut adunarea si toti erau echipati si gata de distractie, coloana a luat-o din loc. De aceasta data am avut de urcat dealuri care ne-au pus la cale rezistenta si fiecare dupa puteri a mai abandonat si bicicleta incercand sa termine in cele din urma traseul. In cele din urma am ajuns in sat unde eu impreuna cu cei care am ajuns primii am mai intalnit un obstacol. Frica ne bazaia in urechi pentru ca dealurile Plesestiului erau pline de stupi iar dupa toata osteneala pe care o dobandisem pana atunci am continuat sa prindem viteza fiecare in limitele sperieturii sau a puterilor.

La intoarcere am coborat pana intr-un luminis unde am mancat si apoi am luat-o din nou la drum. De data aceasta drumul de intoarcere a fost nesimnificativ deoarece era o vale continua care ne-a tinut la limita mai mult franele decat picioarele”.

Fila 3: “Traseul 3 – Buda si zeul ploii” :X

“In ziua celui de-al treilea traseu m-am trezit si am vazut cum  norii acaparasera tot cerul, dar nu m-am descurajat si am zis ca am sa plec fie ce o fi. In momentul in care ne-am intalnit cu totii soarele ne-a suras si a inceput sa domine cerul. Asadar inceputul a fost frumos.

De aceasta data am avut escorta politiei care ne-a dus in siguranta pana la iesirea din oras, de acolo pe traseul Topliceni-Buda drumul a fost o provocare de rezistenta, dorinta si mentalitate pentru noi toti. Pantele foarte abrubte au facut din acest traseu unul foarte dificil, dar de asemenea unul foarte competitive, deoarece nimeni nu dorea sa abandoneze grupul. De asemenea caldura era un factor destul de stresant pana in momentul cand am intrat in padurea de la Roiu unde racoarea ne-a facut drumul si starea de spirit mult mai buna.

Dupa ce am ajuns in Buda, am facut picnicul pe terenul de fotbal la umbra unor copaci care ne-au facut siesta mult mai placuta. Intoarcerea a fost foarte aventuroasa, viteza de coborare era foarte mare si toti eram bucurosi ca nu mai trebuie sa pedalam. Totusi la un moment dat norul de ploaie ce s-a ascuns de dimineata si-a facut din nou aparitia si a dat drumul la tot ceea ce putea. Am luat un moment de rapaos cand ne-am adapostit, dar mai apoi am realizat ca este o ploaie calduroasa de vara si ca ar fi pacat sa nu experimentam aceasta senzatia, cu viteza pe care ne-o dadea panta de coborare. “

Fila 4: “Traseul 4 – Lanurile si mai mult” 🙂

“In acea zi caniculara de vara inainte de acest ultim traseu cu totii asteptam sa dureze cat mai mult pentru a ne distra cum se cuvine. In acea dimineata inainte de plecare am fost surprinsi de catre cei de la televiziunea locala care au dorit sa faca un articol despre activitatea noastra asa ca unii dintre noi au dat interviuri apoi am fost filmati pana la iesirea din oras.

Drumul fiind unul de campie nu a fost deloc greu, asa ca am defilat printre sate cu o mare usurinta. Totusi in momentul in care am ajuns la capatul traseului ne-am dat seama ca a fost o plimbare prea scurta asa ca trebuia sa o luam din loc sa cautam  alta ruta de intoarcere. Zis si facut, din satul Lanuri am ajuns in Balaceanu unde am gasit o ruta spre prima noastra destinatie din jurnal Ghergheasa, asa ca de dragul vreumurilor bune am hotarat sa luam acel drum. Legatura dintre cele doua sate era de 7 km, distanta pavata cu pamant, nisip si bolovani acest lucru nu ne-a facut sa ne intoarcem asa ca am continuat pe acea ruta anevoioasa.

Dupa aceea ne-am oprit in padurea de la Ghergheasa unde am mancat, am glumit, am facut poze, iar mai apoi ne-am intors spre casa multumiti de distanta pe care o parcursesem.”

Articol scris de: TATU Horatiu

Olimpic, vitezist pe bicicleta – COSMIN ICATOIU!

ICATOIU

AT ONIX: Astazi ne vom intalni cu COSMIN ICATOIU, 17 ani, elev al Colegiului National „Al. Vlahuta”  si cand spunem elev nu putem sa nu amintim numeroasele Olimpiade la care reprezinta liceul la diferite discipline: matematica, fizica….

Acestora, odata cu participarea in proiectul „YOUTH TROTTER – JURNAL PE BICICLETA” se adauga o disciplina noua, de aceasta data sportiva… Ciclismul!

_____________________________________________________________________

Cele 5 file de jurnal scrise de Cosmin:

Pagina 1: “Initierea catre Ghergheasa…”

“Si-am incalecat pe-o sa si ne-am inceput povestea asa! Nerabdare, fericire, teama, toate aceste lucruri au fost traite de mine in acea dimineata de vara. Era ziua pe care o asteptam inca de cand m-am inscris in proiect. Desi mai mersesem cu bicicleta in astfel de trasee acum simteam ca fiind ceva special. Asa ca inarmat cu o pompa si o geaca in ghiozdan am plecat din fata portii catre locul de intalnire. Aici am gasit multi oameni zambitori gata sa lase kilometrii in spate si sa dea tot ce au mai bun pentru a completa traseul.

ICA2

Ma simteam destul de pregatit pentru ca eram odihnit si de asemenea mai parcursesem astfel de trasee, totusi putin temator pentru ca nu stiam in ce ritm se va merge. Cand am plecat a fost ca o eliberare: in sfarsit incepuse ceea ce am asteptat cu atata nerabdare. Usor, usor, kilometrii se pierdeau in timp, orasul lasa locul peisajelor de campie iar noi mergeam intr-o atmosfera plina de glume si voie buna. Eram foarte curios cum traiau si ceilalti traseul asa ca de multe ori ma duceam in fata ma intorceam pana la ultimul om si asa mai departe pentru a schimba o vorba si a vedea cum se simte fiecare.

Traseul nu prea dificil a permis mintii mele sa evadeze putin de pe bicicleta si sa admire peisajele care se insirau de-a lungul calatoriei noastre. De la campii aride la paduri verzi si viguroase si la oameni simplii care ne admirau si ne intrebau ce e cu noi, totul era ca o evadare din monotonia vietii de zi cu zi. Desi nu parea un traseu dificil ultima parte a fost epuizanta datorita soarelui foarte puternic si a vantului care batea din fata asa ca atunci cand am ajuns la destinatie am lasat bicicleta de o parte m-am asezat pe iarba din parcul alaturat si am asteptat sa vina si ceilalti. Si cum orice sfarsit e un nou inceput, in gand imi aparuse deja ideea noului traseu.”

Pagina 2: “Spre Plesesti si mai departe…”

“Si iata ca a venit si a doua zi de calatorii alaturi de prietenii mei. De data aceasta traseul era putin mai dur, in consecinta mai provocator. Nu mai fusesem cu bicicleta pana la Plesesti asa ca eram curios cum vor raspunde limitele mele fizice la acel traseu. Era o zi torida de vara asa ca impreuna cu omniprezenta pompa am plecat spre locul de intalnire. Cu mirare am constatat ca numarul nostru se marise ceea ce m-a bucurat pentru ca insemna ca activitatile noastre au avut interes si s-au propagat in oras chiar si pe timp de vacanta.

Increzator din fire, am abordat colinele ce duceau spre Plesesti in fruntea grupului impreuna cu alti 2-3 oameni. Antrenamentul catre Ghergheasa fusese chiar folositor pentru ca ne daduse increderea ca putem parcurge astfel de distante, asa ca alimentati cu aceasta incredere si cu gandul ca la intoarcere va fi mult mai lejer, treceam usor prin pasajele de un verde nemuritor ale padurilor. Ma simteam de parca puteam lua din energia si vitalitatea acelor peisaje care ne adaposteau de sorele inflacarat.

Totul era perfect… Atat de perfect poate, incat nevazand placuta de intrare in Plesesti, am trecut impreuna cu cativa prieteni de acest loc, speriati poate si de un roi de albine care ne urmarea. Stiind ca destinatia nu putea fi prea de parte ne-am oprit si am asteptat, si am asteptatm, si am tot asteptat pana cand unul dintre noi a avut inspiratia sa sune pe cineva din grupul din spate si am aflat ca depasisem cu vreo 4 km destinatia. Coborarea de la intoarcere a fost foarte lejera si, impreuna cu picnicul organizat sub paza acelor gardieni ai naturii, a facut ca aceea sa fie una din dupa amiezile cele mai reusite ale verii.”

Pagina 3: “Buda o incercare, nu doar fizica ci si mentala…”

“Traseul spre Buda… Mult asteptatul test de rezistenta. Desi nu mai fusesem niciodata pe aceste drumuri stiam de la ceilalti colegi ca acest traseu este cu adevarat piatra de incercare a proiectului nostru. Mintea mea era plina de intrebari: pot sa rezist, o sa ajungem la final, cum voi fi maine?

Ei bine pot sa spun ca traseul acesta a fost cel mai anevoios din toate punctele de vedere. A inceput ca orice alt traseu cu pompa si geaca in ghiozdan, cu multa incredere si nerabdare in minte si cu o groaza de prieteni langa mine. Si am pornit… Traseul nu era la fel de descurajant pe cat ma asteptam (cel putin la inceput…). Am crezut ca tot ce mi-au spus colegii mei era din cauza faptului ca nu aveau antrenamentul pe care il aveam noi in momentul acela pana cand… ei bine pana cand in fata noastra s-au ridicat  niste coline asa cum mi se parea ca se ridicau inaltii versanti in fata ciclistilor din marile tururi. Ei bine atunci incepusem sa ii apreciez cu adevarat pe Contador, Nibali si ceilalti monstrii ai ciclismului care urcau pe catarari mult mai dure ca acestea si mult mai usor. Dar revenind la traseul nostru, am vazut cum usor usor colegii mei incepeau sa coboare de pe bicicleta si sa o ia la picior pe langa aceasta.

Eu insa am avut inca de la inceputul proiectului ambitia ca oricat de greu mi-ar fi sa nu fac asta.. Si mergand incet, chiar foarte incet lasam metrii in spate asa cum lasam kilometrii spre Ghergheasa. Imi amintesc si acum o situatie foarte amuzanta de atunci. In fata mea era unul din cei mai buni prieteni ai mei si la un moment dat il vad dandu-se jos de pe bicicleta si cand am trecut pe langa el l-am auzit spunand: “Ce e asta? Trebuie sa fii cu adevarat nebun sa urci pe aici cu bicicleta” si vazandu-ma imediat a spus: “Si uite-l pe nebun”. 😀

Am ajuns la destinatie, usurat si de lungile portiuni de coborare. Inapoi am plecat cu mai mult incredere dar cu mult mai multa oboseala. L-am avut insa langa mine pe Florin cu care ma luptam pentru pozitia de “lider” al cursei si astfel am avut motivatia necesara sa merg in continuare. La un moment dat, pe poate nu cea mai grea urcare pe care am dus-o, dar cea care si-a pus amprenta cel mai mult, am simtit ca ma apropii de sfarsitul puterilor. Era o catarare destul de lunga si din ce in ce mai abrupta; mie mi se parea de 10 ori mai lunga si de 10 ori mai abrupta. Si atunci am simtit ca am clacat, ca trebuie neaparat sa ma dau jos pentru ca altfel o sa imi paralizeze picioarele pe bicicleta si o sa cad.

Si aici a intervenit factorul Florin. 😀 Putin mai proaspat dupa ce se mai odihnise pe la dus si mult mai antrenat ca mine era cu vreo 5 metri in fata mea in acel moment de cumpana si in momentul in care eram pe cale sa ma opresc si sa ma dau jos am observat ca el parea sa mearga deja pe drum drept asa ca, cu ultimele puteri am mai apasat pedala de cateva ori si am ajuns pe dulcea portiune plata. Am decis impreuna cu el sa ne oprim si sa ii asteptam si pe ceilalti si atunci m-am trantit istovit pe jos cu tricoul ud de ziceai ca se turnase o galeata de apa pe mine…

Dupa ce au ajuns toti cei din urma, ba chiar au si plecat, am decis sa plecam si noi doi. S-ar parea insa ca am asteptat cam mult pentru ca a venit o ploaie torentiala. J Am decis sa mergem cat putem de repede si dupa ce am ajuns cativa oameni din urma am iesit si din acel nor de ploaie. Era izbavirea finala a traseului… si totusi si ceva nemaintalnit de mine: sa vezi ca unde esti nu ploua si la un metru de tine da.

Acesta a fost traseul care mi-a placut cel mai mult si pe care abia astept sa il reincerc.”

Pagina 4: “Ultima escala: Lanurile…”

“Dupa traseul de la Buda mi se parea ca nimic nu mai poate fi nou si greu si totusi, a fost.

Am plecat de data aceasta cu totii fericiti pentru ca era un traseu cat se poate de plat, care dupa ultimele incercari nu ne mai speria deloc. Pot sa spun ca am observat ca intre traseul de la Ghergheasa si acesta, trasee care aveau profiluri asemanatoare, era o diferenta imensa in felul nostrum de a merge si in lejeritatea cu care o faceam. Toata lumea mergea fara nicio problema acum si fara sa ne dam seama am ajuns la Lanurile.

Mersesem toti atat de repede incat am hotarat ca fusese prea scurt si sa ne intoarcem pe alta parte, ceva mai lunga. Si aici a venit noutatea. A trebuit sa mergem pe un drum de piatra care mi-a pus nervii si suspensiile cu adevarat la incercare pentru ca simteam orice piatra si orice denivelare. Mi-a fost cu adevarat teama sa nu mi se sparga roata si din acest punct de vedere am fost norocos pentru ca alti doi colegi au patit-o si a trebuit sa ne organizam pentru a duce toti oamenii si bicicletele acasa.

Ultima oprire inainte de destinatie a fost tot un picnic, timp in care ne-am simtit foarte bine si am sarbatorit biruirea celor 4 trasee. Am avut timp sa ne gandim la toate momentele frumoase si amuzante si apoi am luat-o incet spre casa…

Astept cu nerabdare urmatoarele trasee pe care le voi face cu acest grup de oameni speciali.”

Articol scris: ICATOIU Cosmin

Al 5-lea mușchetar pe bicicleta… mereu printre primii….STEFAN ENICA!

ENICA

AT ONIX: Sa ne apropiem pasii de … Stefan Enica, 17 ani, un tanar de clasa a XI-a ambitios, in prezent Presedinte al CSE „C.N. Al. Vlahuta” si CJE Buzau, cu rezultate deosebite la concursurile nationale de debate, Stefan fiind in fapt cel mai valoros promotor al debate-ului din Ramnicu Sarat, in prezent, din randul tinerilor.

Aflat la primul proiect „Youth in Action”, Stefan ne impartaseste memoriile sale in cadrul unor file de jurnal pline de bucurie si traire.

________________________________________________

Fila 1: “Primul traseu… asemeni unui impuls pozitiv!”

“De cateva zile asteptam cu interes primul traseu din proiectul cu bicicletele. Se anunta a fi plin de voie buna, oameni de treaba si multa miscare.

La 8 dimineata ne intalnim cu totii. Interesant, de mult timp nu am mai vazut atatia biciclisti la un loc. Multi dintre noi aveam nevoie doar de un mediu potrivit ca acesta pentru a scoate iarasi bicicletele din curte asa cum o faceam alta data.

Vremea este perfecta, ploaia din noaptea precedenta se oprise la timp si nici soarele nu se anunta a fi prea puternic. Pornim entuziasmati, iesim din oras si urmam drumul drept, din fericire si functional in mare parte spre Ghergheasa. 40 de kilometri nu suna atat de mult, atunci cand doar ii pronunti. Totusi, peisajele si aerul curat te fac mai ambitios ca de obicei. Ne amuza mult cand oameni de diferite varste se uitau la noi ca la extrateresti, 20 de nebuni cu tricouri asortate pedaland de mama focului intr-o dimineata de weekend… desprinse din alta lume imaginile astea.

Dupa repetate pauze de baut apa si tras sufletul ajungem la destinatie. Mandri de reusita noastra facem zambareti multe poze iar dupa inca doua sute de metri epuizanti luam pauza de masa si incercam sa ne reincarcam muschii atat cat sa putem pedala pana acasa.

O idee foarte buna a fost de a nu ne intoarce pe aceeasi ruta, fapt ce ne-a oferit un peisaj nou pe drumul de intoarcere. Drumul a fost drept de la inceput si pana la sfarsit cu foarte mici exceptii, ceea ce m-a ajutat tinand cont ca bicicleta mea parea ca vrea sa se razbune pe mine pentru niste pacate neaflate nici pana astazi, desi intuiesc ca era reversul medaliei ruginite. 😀

Dupa ultimele sute de metri pedelati din inertie, rosii la fata, insetati, obositi, mai in fata, mai in urma sirului, ne intoarcem in oras. Tot traseul a fost ca un impuls pozitiv.”

 

Fila 2: “Si-am incalecat pe-o sa… catre Plesesti!”

“Suntem pregatiti pentru cel de-al doilea traseu. Soarele este pe cer, apa este in portbagaj, asa ca pornim. Pornim bine, dar cum pauzele mici si dese sunt cheia marilor succese asa ca ne oprim de cateva ori pana sa ne intram in ritm.

Lumea e bine dispusa ceea ce face drumul sa fie mai frumos. Peisajele vazute pe drum sunt minunate si realizez ce pierdem la doar o aruncatura de pas de orasul nostru. Unii sunt trasi la propriu de masina, unii merg pe role, diversificand intr-un mod placut grupul nostru. Dupa ce ne chinuim sa urcam dealurile realizam ca se merita atunci cand zburam parca in vaile din spre Plesesti ce-ti ofera o priveliste fabuloasa. Nu trebuie sa pedalezi, ci doar sa te bucuri de frumusetea naturii.

Drumul de intoarcere a fost perfect, briza, verdeata, asfaltul, totul tinea cu noi, parca se aliniasera astrele. 😀

Cand am ajuns acasa, desi eram obosit eram plin de viata.

P.S. : Multumesc Andrei Matei pentru ca mi-ai imprumutat bicicleta ta. Mi-ai salvat fundul la propriu, seaua aia e geniala.”

 

Fila 3: “Pedalat Viteza… prin plaoie… catre Buda!” 😀

“Alta dimineata, alt traseu. Biciclistii din proiectul Youth Trotter sunt iarasi la datorie.

Un coleg imi imprumuta bicicleta lui, semi-cursiera, asa ca imi permit sa-mi fac de cap pe drumul spre Buda, profitand de rotile subtiri si servo directia de invidiat. Din nou peisajele vazute in departare ma incanta si imi dau voie buna.

Emi isi foloseste detenta ca sa ne dea niste pere coapte care isi fac efectul mai bine ca apa. Ne miscam destul de repede si ajungem la Buda intr-un timp bun iar acolo ne odihnim pe terenul de fotbal.

La intoarcere (ca si la drumul dus) ma las batut in fata unor pante care pur si simplu imi cereau prea mult, asa ca am luat bicicleta de sea si am mers pe langa ea uitandu-ma la unii colegi de grup care se ambitionau din toata fiinta sa urce pedaland. Oamenii continua sa se uite la noi cu uimire.

Dupa escaladarea pantelor incepe o ploaie de vara dar asta nu ne opreste ci din contra, ne ambitioneaza, pedalatul prin ploaie fiind chiar un sentiment eliberator si destul de motivant.”

Fila 4: “The last destination … Lanurile :D”

“Lanurile… este ultima destinatie din proiectul nostru. Ne intalnim de dimineata, isi fac aparitia televiziunea locala si politia. Prima ia interviuri, Maria, Cosmin si Florin explicand in ce a constat proiectul Youth Trotter in timp ce a doua ne conduce spre destinatie.

Ca la fiecare traseu, pe langa cei din grupul tinta al proiectului, mai multi biciclisti se alatura grupului, ceea ce a facut atmosfera mai frumoasa, lumea fiind bine dispusa.

Cateva lanturi cazute si o roata sparta nu aveau sa opreasca spiritul nostru de echipa. Timpul a zburat parca, nu stiu cand am ajuns la destinatie ca deja luam pauza de masa. Inca jumatate de traseu si completam lista.

Desi nu vroiam, ne-am intors, fiind constienti ca Youth Trotter se poate termina oficial, dar ramane un club de biciclisti prin care imediat cum in primavara rasare soarele, iesim din nou pe meleagurile buzoiene pentru peisaje, miscare si voie buna.”

Scris de: ENICA Stefan

Astazi cunoastem un tanar special – ANDREI MATEI!

A.T. ONIX: ANDREI MATEI, 19 ani, este elev in clasa a XII-a in cadrul Colegiului National „Al. Vlahuta” Ramnicu Sarat, un impatimit al rolelor si al mersului pe bicicleta! In ultimii doi ani a avut ocazia de a fi parte din mai multe proiecte reusit intr-un timp relativ scurt sa participe la schimburi de tineri derulate in Lituania si Turcia precum si la 3 proiecte finantate de C.E. prin Programul TiA derulate in Ramnicu Sarat.

Ca staff Member in „proiectul Youth Trotter – Jurnal pe bicicleta” Andrei ne impartaseste prin filele sale de jurnal urmatoarele…

________________________________________________________________________

„Prima pagina, prima pedala, in drum spre Ghergheasa”

„Ma trezesc cu greu intr-o dimineata de vara. Ma duc la geam si vad nori, imediat imi amitesc si de ce m-am trezit, doar este vacanta… cine vine devreme acasa… Avem iesire cu bicicletele. Dupa ce m-am pregatit de plecare, ies afara sa vad ce face bicicleta… avea rotile putin desumflate. Am luat pompa si intr-un moment am rezolvat problema. Ies la poarta si ma intalnesc cu vecinul meu Horatiu care si el era in proiect cu mine. Ne-am imbarcat pe biciclete si am pornit spre punctul de intalnire. Aproape ca ajunsesem primii si mai era un sfert de ora pana la timpul adunarii, norocul nostru ca au venit toti la timp, desi ma asteptam sa intarzie cineva.

Toate bune si frumoase, ne-am organizat si am plecat. Pe drum ne oprim, luam o pompa pentru orice eventualitate si plecam. Eu unul nu stiam drumul asa ca am urmat grupul, am mers pana la iesire din oras pentru ca mai apoi sa realizez cam pe unde ducea drumul. Era dimineata, briza, caldura ne incalzea usor, totul era perfect. Personal nu mai mersesem de cativa ani buni pe bicicleta, vreo 4 ani asa ca imi pierdusem din antrenament, dar spre surprinderea mea mi-am amintit repede. Am reusit sa tin pasul cu restul, ba chiar sa fiu printre primii, cel putin in primii 20 de km. La jumatatea drumului ne-am oprit sa mancam. Am avut destula mancare, eram satul asa ca m-am intins.

Aaaa, mare greseala! Ma apucase moleseala dupa atata stat si mai aveam inca pe atat de pedalat. Pana la urma m-am inviorat pauza s-a terminat si am luat-o-nspre casa, norocul nostru ca nu a fost foarte cald in aceea zi, dar tot am baut vreo 2 litri de apa.

Am ajuns acasa obosit si m am-trezit a 2-a zi cu febra, insa macar m-am simtiti foarte bine!”

Pagina 2: „O aventura pe role spre Plesesti”

„Dimineata de vara, frumoasa vara, calda vara! Dar asta dimineata m-am trezit mai odihnit decat data trecuta cand am iesit cu bicicletele. De data asta am vrut sa vad daca pot tine pasul cu colegii mei fiind pe role deoarece ma pricep mult mai bine pe role. M-am intalnit cu vecinul meu si am mers spre locul de intalnire! Acum stiam pe unde o sa mergem.

Era drumul meu preferat! Intram si in padure ceea ce era perfect! Iubesc padurea! Am plecat, am reusit sa ma mentin pe la mijlocul sirului lejer pe role. De data asta totusi depuneam mai mult efort, am baut multa apa, am reusit sa ma mentin pana cand am ajuns la parti in care erau dealuri in astfel de momente ma agatam cu mana de portbagajul colegilor mei ca sa ma traga. Unii dintre ei m-au ajutat cu placere, altii de-abia reuseau sa mearga singuri…

Am ajuns in padure, ne-am strans intr-un loc minunat intre copaci si am mancat. Totul a fost super bine acolo, caldura nu mai era asa puternica, mai mult de atat, era si putin racoare. La ce soare am avut in acea zi, umbra a fost ca un dar in acest loc. Am mancat, am spus glume, ne-am odihnit. La intoarcere majoritatea drumului a fost la vale asa ca nu a mai trebuit sa stau agatat. Am ajuns cu totii mult mai repede in oras decat pana acolo, urcand. Am ajuns acasa si am ramas cu o amintire frumoasa… de atunci nu mi-a mai parut rau ca m-am trezit dimineata ca sa merg, iar a doua zi… nu am mai avut febra.”

Fila 3: „Un traseu de forta catre Buda”

„De data asta am fost pregatit, m-am culcat de la ora 10. Dimineata cand m-am terzit eram in forta; am mancat, am ie sit afara ,bicicleta ma astepta pregatita de seara pentru ca astazi imi pusesem in gand sa fie o zi superba. Mi-am repetat asta de cateva ori in cap si ma intalnesc cu vecinul meu. Plecam impreuna, facand mici intreceri pana ajundem la destinatie. Acolo toata lumea era fericita… era o atmosfera tare placuta. De data asta ma interesasem si pe unde este traseul chiar daca nu stiam cu cateva zile ianinte. Si am plecat! Mi-am permis sa stau in fruteau grupului… eram odihnit, stiam si pe unde o sa mergem… totul a decurs perfect. Am mancat cateva mere pe drum, am luat dintr-un copac pe care il gasisem pe mergina drumului langa o fantana cu apa rece si buna. Am reusit sa ma mentit in fata si am stat printre fruntasi incat am crezut ca stiu unde ne oprim! Spre surpriderea mea si a unui coleg cu care eram mai in fata satul se terminase si nu gasisem locul iar noi tot mergem si mergem…

Pana ne am gandit sa ii asteptam pe ceilalti si ceilalti nu mai veneau si noi asteptam si asteptam…

Dupa aceasta, am zis sa ii sunam si am sunat pana cineva a raspuns ca sa aflam ca noi am mers cu mult in fata… ne-am intors vreo 4 km, i-am gasit pe ceilalti ne am pus sa mancam si noi. Eram super obosit, m-am intins cu capul in sus pe iarba si admirat cerul cateva minute. La terminarea mesei am urcat odihnit pe bicicleta si am plecat usor la vale printre case. La intoarcere am stat si cu cei din urma, nu ca obosisem dar vroiam sa stau sa socializez, sa las acea gandire masculina, de competitie si sa stau cu ceilalti sa ma bucur de niste clipe placute!.”

Pagina 4: „Revenind la ses, in ultimul traseu catre Lanurile”

„Imi suna soneria telefonului, de parca era un claxon de bicicleta. Sar din pat, ma aranjez pentru aceasta iesire fiint incurajat de experienta din iesireile trecute. Am intarziat putin nestiind ca la locul de intalnire ni se lua interviu. Am fost foarte fericit sa realizez ca munca noastra este apreciata si ca cineva chiar vrea sa ne asculte. Am plecat fericit la drum mai ales ca de data asta stiam perfect destinatia deoarece am bunicii in acel sat. Era foarte cald. Ma simteam ca intr-o cascada, pacat ca era sarata. Am baut foarte multa apa. Noroc cu fantanile de la marginea drumului care aveau apa rece. Totusi caldura nu m-a impiedicat sa ma simt bine. Am vazut o turma de oi pe drum, m-am temut de caini dar spre fericirea mea erau departe.

Am asteptat cu nerabdare masa deoarece eram foarte infometat. Mi-am devorat portia dupa care am observat ca un coleg facuse pana, asa ca l-am ajutat sa isi repare roata. Noroc ca aveam tot ce trebuia la noi. Dupa aceasta am trecut sa imi salut si bunica dar nu am stat decat 2 minute deoarece nu am vrut sa ii fac pe ceilalti sa ma astepte. M-am intors repede la ei si am plecat spre oras. La intoarcere am spus bancuri, am jucat cateva jocuri de cuvinte, a fost distractiv. Am ajuns acasa si m am pus in pat sa dorm putin, simtindu-ma extenuat dupa drum, ca sa nu mai vorbim de febra de a doua zi.”

Scris de: Andrei MATEI

O noua poveste de succes… CALITA NICOLETA

AT ONIX: Sa o cunoastem pe CALITA NICOLETA, o tanara de 18 ani din Ramnicu Sarat, care de 4 ani de zile locuieste in Arezzo, Italia, insa care a decis, intr-un mod minunat, sa-si petreaca vacanta de vara prin voluntariat, alaturi de bicicleta sa si de noii sa prieteni „youth trotteri”.

Fila 1: „Impreuna cu  noii mei prieteni (Ghergheasa)”

“Primul meu traseu cu bicicleta, un grup total nou de oameni pe care i-am avut in prejma mea si batrana bicicleta pe care am imprumutat-o pentru a face parte din proiectul acesta. M-a atras idea de a merge cu bicicleta in grup precum si ideea de a cunoaste locuri si oameni noi, asteptari pe care de altfel mi le-am indeplinit as putea spune inca de la primul traseu. Ghergheasa, un sat apropiat de locul din care provin atrage atentia prin asezarea georgafica intr-o zona de campie care iti lasa impresia egalitatii, a intelegerii, lucrari care odata ce ajungi acolo ti le demonstrezi ca fiind egale.

Mi-a facut o deosbita placere sa pedalez din comuna in comuna, sa descopar oamenii de acolo, sa vad biserici, primarii, arhitectura fiecarei comune, modelul caselor sis a realizez in final ca intr-o zona tipica munteneasca oamenii tind sa fie la fel, sa duca un stil de viata apropiat valoric in care deseori vezi lumea la camp, facand agricultura, pe fundalul unor zone pline de verdeata, de pomi, de forfota, lumea cu furcile in spate, mergand la camp ori departe, pa imas ciobanii ce isi pastoresc zecile ori sutele de oi, ciobani ai satului si oilea oamenilor. Cat de frumos a fost sa vad prin ochii mei toate aceste imagini cu atat mai frumos imi este sa mi le reamintesc, acum cand, parca inca simt cad au din pedale pe drumul drept spre Ghergheasa.”

Fila : „Visul unui drum de vara (Plesesti)”

“Un drum de munte, o incercare noua, aceeasi echipa inmultita parca prin alti tineri veniti din Ramnicu Sarat pentru a ni se alatura expeditiei noastre de aceasta data catre o noua zare, o imagine ce vine de sus in jos pentru ca la intoarcere portretul sa se schimbe complet. Ne suim pe biciclete, creand o mare de verde, pe drum suntem felicitate pentru ca sunte “ecologisti”, zambim, oferim raspunsuri si lamuriri si nu foarte departe de punctual de pornire in calea noastra drumul vrea sa ne scuture ridicandu-se spre inaltul comunei Plesesti. Imi dau seama acum ce inseamna o echipa, atunci cand ramanand in urma de fiecare data prin cuvinte blande ori prin compania celorlalti reusind sa ma mobilizez pentru a mai face un metru, si inca un metru, pana in capatul traseului.

Trecand pe langa biserica satului din Podgoria, admirand Primaria si invatand lucrui noi despre acest mediu al spiritualitatii buzoiene, reusesc sa-mi gasesc hrana si motivatie pentru fiecare pedala data, intelegand ca aceasta experienta unica ma va schimba, facandu-ma poate mai ambitioasa, mai informata si mai capabila pentru a impartasi mai departe din frumusetile ramnciene. Si tocmai cand credeam ca am ajuns la destinatie, la intrarea in padurea Plesesti, auzim din spate: “nu aici, mai avem de mers, satul e mai departe”…. Indrug cateva vorbe, epuizata de drum, insa inteleg ca daca acolo trebuie sa ajungem, vom face totul sa reusim! ….si am reusit. Sederea impreuna inainte de intoarcere mi-a reamintit cat de frumos era, copil mic fiind sa stam intinsi pe iarba, multi, foarte multi, povestind amintiri asemenea acestora pe care astazi le-am rememorat… o fila alba dintr-un inceput pe bicicleta!”

Fila 3: „Prin valuri de ploaie (Buda)”

“Traseul acesta a fost cel mai greu in care am luat parte. In primul rand epuizarea, multe localitati, mult de pedalat si o oarecare stare de febra care nu mi-a dat pace cu toate ca din cate stiam eu va disparea odata ce continui sa pedalez. Nu a fost insa asa, motiv pentru care nu de putine ori am impartit bicicleta cu un prieten ce venea cu o masina de sprijin in spatele nostru.

Experienta in sine, insa, a fost si de aceasta data speciala. Mi-am dat seama ce zona frumoasa avem, in care daca la primul traseu am vazut campia, serpuind pe meleagurile sale pe drumuri intortochiate, mai apoi urcand usor, am realizat ce dealuri minunate avem cu o vegetatie vie si oameni plini de viata, dornici de munca si de comunicare, ca sa nu mai vorbesc de casele primitoare, fantanile la strada, cu roata ori cu “manivela”, asa cum ii placea bunicului sa le numeasca. Mai bine de doua ore am imbinat urcatul cu momentele de coborare, pedalatul cu momentele de repaus. Poate ca asta m-a tinut treaza si apta pentru intregul traseu. Momentele placate petrecute cu ceilalti, glumele, intrecerile si in acelasi timp lucrurile invatate ma aduc astazi, in fata paginii de jurnal, sa realizez ca sunt mai bogata, ca stiu mai multe, ca am facut destule si ca nu regret nimic din tot. Mersul pe bicicleta nu este doar un sport ci mai mult de atat un stil de a trai!”

Fila 4: „Amintiri din zona copilariei (Lanurile)”

“Am revenit la normal, la traseele pe care in mod obisnuit le faceam din satul meu natal. A fost atat de placut sa retraiesc momentele astea sis a vad din nou locuri obisnuite si oameni cunoscuti. De aceasta data insa alaturi de o echipa noua in care ma simt ca intr-o familie. Ziua traseului a fost una cu totul deosebita deoarece am dat sens felului nostru de ai, am inteles mai bine ce inseamna sa fim non formali si cum trebuie sa invatam din orice lucru pe care il facem in viata. De aceea, am invatat sa invat, sa pedalez, am inteles ce important este sa ai oameni in preajma ta si sa incerci sa cunsosti impreuna cu acestia lucruri noi ori sa impartasesti ganduri vechi… in fond totul e nou pentru ca e trait in prezent. Simt si acum caldura cu care formam grupul atunci cand ne asezam cu totii in fata aparatului de fotografiat ori cand ne asezam in jurul sandwich-urilor care ne atrageau ca un magnet. Si ca tot veni vorba de amintiri… imi amintesc ca am hranit un caine din bucata mea, ca m-am uitat adanc intr-o fantana intalnita pe drum incat nu mult mai era sa cad in ea, ca am spus glume si ne-am jucat ori ca imaginea tuturor bicicletelor stand la un loc ca niste prieteni care se regasesc dupa atata vreme. Totul a fost minunat iar atemosfera atat de calduroasa incat soarele de pe cert recuse in plan second…

Atunci cand esentialul devine secundar iar trairile tale trec inaintea tuturor lucrurilor, atunci putem spune ca traim… o viata simpla, o bicicleta, niste prieteni, o felie de paine si o sticla de apa… toate acestea m-au facut fericita!”

Scris de: CALITA Nicoleta

Pedalam printre filele de Jurnal alaturi de SILVIA IANCU!

Astazi facem cunostinta cu IANCU SILVIA, eleva in cadrul COLEGIULUI NATIONAL „AL. VLAHUTA”, in clasa a XII-a!

Fila 1 de jurnal –

„O prima curs impreuna – Ghergheasa”

„Draga Jurnalule,

De data asta am sa iti povestesc o experienta unica pot sa spun. M-am intrecut pe mine insami si am mers 50 de km pe bicicleta. Nu ma credeam in stare, am mai mers poate 10 km dar atat de mult era practic un vis.

In primii 20 de km am admirat peisajul, mai in spatele celorlalti ce-i drept dar am reusit sa tin pasul si in acelasi timp sa ma bucur de plimbare. Nu am mai fost pe traseul Rm-Sarat – Ghergheasa deci a fost interesant. Mai o vorba, mai o intrebare de genul „Cat mai avem pana ajungem?” si timpul a trecut fara sa imi dau seama, dar ce sa iti zic, drumul de intoarecere a fost cu totul si cu totul alta poveste.

Peisajul la fel de frumos, multe lucruri invatate pe parcurs, mult mai mult efort in schimb. La un moment dat am ramas de tot in urma grupului si totusi am mers in continuare cu gandul ca o sa ajung acasa eventual. Ca sa nu mai spun ca fara putin ajutor nu puteam sa ajung la destinatie, atat de obosita eram si nici nu pot sa spun cat de recunoscatoare sunt ca l-am primit nu ma asteptam si am fost surprinsa intr-un mod extrem de placut.

Ma bucur din tot sufletul ca am fost in „mica expeditie” care pe langa faptul ca m-a determinat sa fac putina miscare, mi-a lasat o amintire pe care sunt sigura ca nu o sa o uit. Astept cu narabdare urmatoarea iesire, mai mult pentru atmosfera care o sa fie pe drum decat pentru febra musculara pe care o sa o fac intr-un final, ca sa fiu sincera.

Mi-am intrecut inca o limita si asta e un lucru destul de important pentru mine, nu am mai mers pe bicicleta de mult timp si sa realizez ca dupa 2 ani de pauza am fost cat de cat capabila sa tin pasul m-a facut sa cred ca data viitoare o sa pot si mai mult, in cel mai bun caz sa fiu in ritm cu ceilalti si nu cu un km in urma lor!”

Fila 2 de jurnal –

„Sperante agatate de o sfoara spre…Plesesti”

„Draga jurnalule,

Am ajuns la al doilea traseu, de data aceasta o provocare mult mai mare, spre comuna Pleşeşti. Am fost extrem de fericită cand am vazut din nou “trupa de şoc” adunată in faţa Casei de Cultură, echipaţi si gata de acţiune, am realizat ca îmi era mult mai dor decât credeam de activităţi şi in special de compania lor.

Încă de la început am plecat de la premiza că acest traseu va fi mult mai uşor decât primul, acum ca aveam experienţă, dar aşa cum se întâmplă de obicei, planul de acasă nu se potriveşte cu cel de la faţa locului.

Până în comuna Topliceni m-am descurcat de minune, chiar am fost in pas cu restul grupului, după in schimb lucrurile s-au complicat. Nu am luat în calcul si faptul ca urma sa urcăm pe tot parcursul drumului. De data aceasta nu am fost singura obosită, pentru toţi au fost o provocare cei 20 de km. Dar atmosfera a fost de departe, cea mai importantă. Acum ne cunosteam, formasem o legatură unii cu alţii si printre incurajări si glume, pe bicicletă sau pe langă ea şi ajutaţi de câteva pauze bine meritate am reuşit să ne atingem obiectivul.

Nu am plecat, decât după mult aşteptata pauză de masă. În ciuda epuizării pe care toţi o simţeam, am plecat pe drumul spre casă cu zămbetele pe buze, în principal mulţumiţi de noi înşine datorită faptului ca încă o dată ne depăşisem limitele.

Tot ce pot sa iţi spun, jurnalule, e că aş repeta această experienţă. Pe lângă faptul ca m-a întărit fizic, mi-a dat un plus de siguranţă in forţele proprii. Aştept cu nerăbdare și curiozitate următorul traseu, data viitoare voi fi cu siguranţă pregatită.”

Fila 3 de jurnal –

„Inca o pedala, inca un metru spre… Buda”

„Draga jurnalule,

Am ajuns si la “proba de rezistenta” pentru care ne-au pregatit celelalte trasee. Al treilea drum pe care l-am urmat a fost cel spre comuna Buda. Chiar daca ma asteptam sa fie cel mai greu, in mod suprinzator a fost cel mai usor.

Asadar, dupa ce ne-am intalnit ca de obicei si ne-am aprovizionat cu mancare si cel mai important, apa, am plecat toti, plini de zambete si voie buna. De data asceasta am putut sa ne bucuram din plin de peisaj, avand ocazia pe parcurs si sa urcam si sa coboram. Cred ca acesta a fost unul din motivele pentru care am fost mult mai energici ca de obicei. Si de aceasta data am avut momente in care inaltimenea dealurilor ne invingeau si decideam ca este mult mai bine sa mergem pe langa biciclet, doar cat sa ne refacem fortele.

Intr-un final am ajuns la destinatie. Dupa o poza de grup in fata bisericii, ne-am retras, pentru pauza de masa pe terenul de fotbal. Iarba verde, mancare, apa, voie buna, glume, elementele esentiale pentru grupul nostrum de biciclisti. Drumul spre casa totusi a fost putin mai greu, incet dar sigur, fara prea multa energie ce-i drept. Am avut parte chiar si de ploaie dar aceasta nu a reprezentat un impediment pentru noi. Ne-am continuat drumul ca niste adevarti invingatori.

Nu cred ca exista termen de comparative intre primul traseu si acesta. In primul rand, rezistenta mea fizita s-a imbunatatit considerabil, asta este clar si in al doilea rand am cunoscut mult mai bine persoanele cu care am impartit aceasta experienta, practic ne-am indemnat unii pe altii sa ajungem lla linia de final. Sa vedem urmatorul traseu!”

Fila 4 de jurnal –

„Am ajuns sa pedalez din experienta… Lanurile”

„Dragul meu jurnal,

In cele din urma am ajuns si la ultimul traseu. Nu sunt fericita ca s-a termina, dar pot sa spun ca aceste experiente mi-au schimbat intru totul vacanta de vara. Totusi, de data acesta au fost cateva elemente deosebite, daca pot sa spun asa.

Pentru inceput, dupa adunarea obisnuit, postul de televiziune local a facut un scurt reportaj despre actiunea pe care noi am desfasurat-o, dupa care, spre marea noastra surprindere, Politia Locala ne-a escortat pana la iesirea din oras. Pot spune ca am avut un impact destul de puternic asupra locuitorilor, acestia privind extrem de surprinsi grupul de ecologisti, marginiti de cate o masina de politie.

Eventual, ne-am continuat drumul spre destinatie si anume comuna Lanurile. Am avut parte de o vreme extrem de calda, ceea ce ne-a ingreunat oarecum traseul. Nu a fost dificil sa atingem obiectivul, a fost chiar mai greu intoarcerea acasa. Am avut parte de un drum extraordinar, cu pietre, care a fost un element nou, proba de rezistenta pentru bicicletele noastre. Ce-i drept, unele nu au rezistat, dar am lucrat cot la cot si am rezolvat si ceasta problema. Ne-am oprit in paduricea de la Salcioara ca sa luam masa si sa ne refacem fortele.

Drumul pe care ne-am intors in ultimul traseu este identic cu cel din primul, ceea ce m-a facut sa realizez evolutia mea in tot acest timp. Sunt sigura ca si restul grupului gandeste asa. Am plecat de la copii care nu au rezistat practic deloc in timpul primei plecari si ne-am intors, din punctul meu de vedere ca niste invingatori la sfarsitul proiectului. Cu siguranta as repeta experienta, dar sunt sigura ca voi retrai aceste momente de fiecare data cand voi lua hotararea sa fac o mica excursie cu bicicleta.”

IANCU Silvia

Jurnal de calatorie – PERJU LUCIAN

A.T. ONIX: Proiectul „Youth trotter-jurnal de calatorie” isi va scoate in urmatoarele 12 zile la iveala toti „eroii” ce au luat parte din luna mai pana in prezent la activitati care mai de care mai interesante. Pe langa simplul fapt de a merge cu bicicleta proiectul a vizat alte doua componente: in primul rand este vorba despre realizarea unor File de Jurnal de calatorie, cu consemnarea impresiilor, experientelor din timpul celor 4 expeditii si pe de alta parte promovarea spiritualitatii ramnicene prin realizarea unei scurte monografii ce cuprinde tuate lacasele de cult din Mun. Ramnicu Sarat. In continuare, asemenea zilelor ce vor urma vom face cunostinta cu cei 12 participanti ai proiectului si cu Filele de jurnal realizate de catre acestia, care astazi sunt aduse in fata dumneavoastra si merita a fi citite.

PERJU LUCIAN, 18 ANI, ELEV IN CLASA A XII-A IN CADRUL COLEGIULUI NATIONAL „AL. VLAHUTA” RAMNICU SARAT – FILE DE JURNAL!

DSC_0283Fila 1 – „Prima experienta! (Ghergheasa)

Ramnicu Sarat – Ramnicelu– Salcioara – Ghergheasa, 23 km, un traseu nebun, mai ales ca era primul pe care il parcurgeam impreuna. 12 Baieti si fete si un drum de mai bine de 50 de km, pe care, ce sa mai zicem, ca l-am si prelungit, mergand pe drumul de intoarcere pana la Boldu, pentru mai bine de 7 km. Inspiratia noastra a fost sa pornim de dimineata la drum, dupa ce, in prealabil, am inspectat minutios toate bicicletele.

Menirea noastra insa nu s-a rezumat doar la a merge cu bicicleta ci, mai mult decat atat, am avut ocazia de a ajunge, unii dintre noi pentru prima data, in locuri pline de istorie, pe care cu atentie le-am descoperit impreuna. Am invatat din aceasta experienta o multime de lucruri insa consider ca cele mai importante sunt legate de modul in care ne-am comportat si am actionat in noul grup pe care l-am alcatuit.

Am fost totodata foarte bucuros sa vad ca in actiunea noastra ni s-au alaturat si alti tineri, prieteni de-ai nostri ori tineri care au luat contact de pe facebook ori paginile personale de initiativa noastra promovata prin proiect.

Astfel, prima actiune efectiva Youth Trotter a luat sfarsit insa la finalul acestei zile nu pot decat sa impartasesc bucuria de a fi ales sa depasesc momentul startului in implicare si sa iau parte in prezent la ceva ce ma reprezinta, mersul pe bicicleta, mai mult decat atat, fiind una din pasiunile mele cele mai mari.”

Fila 2 – „In drum spre varfuri” (Plesesti)
“In cel de al doliea traseu, cel spre Plesesti, grupul nostru deja a inceput sa se inchenge. Daca prima oara am crezut ca s-a adunat un numar oarecum mare de persoane, de data aceasta am fost profund surprinsi sa vedem ca au aparut multi alti amatori ai sportului pe doua roti. De asemenea unii dintre noi au preferat sa mearga role, lucru care in opinia mea pare imposibil. Am parcurs aproximativ 30 de kilometri. Drumul nu a fost tocmai cel mai usor deoarece a fost mult de urcat, dar am avut placerea de a cobori in viteza.

Imi aduc aminte ca am fost insostiti de Traian. El si Silvia au generat unul dintre cele mai haioase momente. In momentul in care a obosit, Silvia a fost efectiv tractata cu un prelungitor legat de portbagajul masinii.

Trecand peste aceste lucruri, in cea de-a doua experienta in care am fost cu adevarat implicat in voluntariat, am inceput sa deschid ochii, sa imi dau seama ce inseamna sa fii voluntar si sa fii membru activ al unei comunitati. Am gasit placerea de a socializa cu oricine, deoarece, fiecare om are anumite calitati pe care ni le putem atribui. Am invatat ce inseamna rabdarea. Un amic m-a sunat si mi-a spus ca ar dori sa vina si el impreuna cu noi. Cu toate ca grupul s-a indepartat foarte mult, l-am asteptat si in cele din urma dupa ce am fortat putin ritmul i-am ajuns pe ceilalalti.”

Fila 3 – „O dimineata plina de patanii – Nerenuntarea” (Buda) 

“Pentru mine cel de al treilea traseu, cel spre Buda, a fost unul plin de elemente neprevazute. M-am trezit de dimineata, ca de obicei mi-am verificat bicicleta, sa am sapca si ceva apa la mine si am plecat. La nici 50 de metri de casa am reusit performanta sa fac un “accident”. Din spatele unei masini s-a repezit un caine la o alta masin, sa o alerge. Impactul a fost inevitabil. Cand l-am observat era deja prea tarziu, ma aflam in cadere libera. Cainele a fugit intr-o curte iar eu am ramas cu 3 rani sangerande: in cot, pe sold si pe genunchi. M-am intors acasa, pe langa bicicleta, deoarece nu mai eram in stare sa pedalez, plus ca aceasta nu a facut fata impactului si a suferit pagube destul de serioase.

Am anuntat grupul ca nu mai pot merge, dar raspunsul pe care l-am primit a fost unul cu totul special, care mi-a aratat ce inseamna sa fii membru al unui grup in care deja s-au format prietenii destul de stranse. Nu mi s-a zis “OK“ sau “lasa, vor mai fi si alte ocazii”, ci “Nu-i problema, gasim solutii”. In acea zi am mers in masina, am insotit grupul. M-am simtit oarecum rau deoarece nu am fost alaturi in totalitate fata de cei care chiar au pedalat pana pe dealurile Budei, dar, in acelasi timp m-am bucurat deoarece am scapat fara sa fiu prins de ploaie.

Tinand cont de faptul ca iubesc ciclismul, nu m-am putut abtine is am imprumutat o bicicleta. Imediat au inceput sa apara “semne rele“, cum ar fi dureri de genunchi sau altele asemanatoare, dar am continuat. Dupa nici 20 de minute de pedalat eu si cu Andrei ne-am ratacit, am mers aproximativ cu trei kilometri mai departe fata de locul in care ar fi trebuit sa ne oprim si sa mancam. Dar totul e bine cand se termina cu bine… i-am gasit pe ceilalti si in sfarsit am reusit si noi sa ne relaxam.

Drumul spre casa a fost unul placut, in care Cosmin si Florin s-au intercut (lucru care s-a intamplat defapt in intreg proiectul), deoarece mare parte din traseu s-a coborat. Inevitabil ne-a prins ploaia, dar, dupa cum spuneam eu nu am avut probleme, am fost protejat in masina”

4. O zi de mers prin…Lanuri! 😀 (Lanurile)

“In drumul nostru spre localitatea Lanurile am invatat ce inseamna spiritul de initiativa si capacitatea de a ne adapta in situatii neprevazute. Traseul a fost modificat astfel incat sa fie tip tur, nu dus-intors. Am fost nevoiti sa intrebam localnicii daca avem aceasta posibilitate si care este cea mai buna cale de acces catre Ghergheasa. Ne-am orientat destul de usor, am mers pe un drum de piatra care nu a fost tocmai usor de strabatut. Am avut si evenimente mai putin placute. Unul din noi a facut pana dar imediat ne-am mobilizat si am ingramadit bicicleta acestuia in protbagaj. In timpul gustarii ne-am apucat sa spunem glume, povesti, pot afirma ca m-am simtit ca intr-o mare familie, in care nu exista stereotipuri sau prejudecati. Tot traseul s-a desfasurat cu o viteza ametitoare.

Datorita faptului ca tot timpul am vorbit, am ras, efectiv ne-am simtit bine, nu ne-am dat seama cum au zburat orele si incet incet ne-am apropiat de casele noastre…”

PERJU Lucian

Schimbarea e alegerea ta – schimbarea mea s-a numit “RUReality”!

Am inceput voluntariatul relativ tarziu, in primavara lui 2011, cand aveam 17 ani, iar acum, dupa 3 ani si jumatate pot spune ca a fost una din activitatile care m-au schimbat cel mai mult ca persoana. Primul meu proiect “Youth in Action” a fost in vara anului 2011, in Lituania, o experienta pe care si acum mi-o amintesc cu drag si care mi-a deschis calea in proiectele europene.

Au urmat inca 5 proiecte si 2 cursuri de pregatire, fiecare insemnand pentru mine o noua oportunitate de a imi imbunatati cunostintele, de a relationa cu oameni noi, proveniti din culturi diferite, de a imi dezvolta abilitatile sociale, cele de comunicare, lucrul in echipa, de a depasi anumite temeri precum vorbitul in public sau exprimarea intr-o limba straina. Aceste proiecte mi-au oferit oportunitatea de a imi testa cunostintele si mai ales de a aplica lucrurile pe care le-am invatat pe parcursul activitatilor de voluntariat si a proiectelor; ceea ce am invatat intr-un proiect am folosit in urmatorul , incercand intotdeauna sa ma depasesc pe mine insumi. Consider evolutia ca fiind esentiala pentru dezvoltarea personala a fiecaruia dintre noi si unul dintre cele mai importante principii ale proiectelor YIA, deoarece ai ocazia de a invata atat de la liderii de proiect cat si de la participanti, dar si de a-i invata la randul tau pe ceilalti din experienta propie.

Din punctual meu de vedere, idealul acestor proiecte este un permanent proces de invatare, creatie si dezvoltare in care ajungi in primul rand sa te cunosti mai bine pe tine ca persoana, sa iti depasesti limitele, si sa fii pregatit sa lucrezi in echipa si sa fii dispus sa iti sacrifici din propriul timp pentru un bine comun.

Atunci cand mi-a fost oferita sansa de a fi lider in proiectul “RUReality”, trebuie sa recunosc ca am fost putin speriat, stiind ca este o sarcina dificila, care necesita mult efort atat in pregatire, in timpul proiectului, cat si dupa, iar eu nu eram foarte familiar cu tema proiectului, la inceput fiind confuz cu privire la ceea ce trebuia sa fac. De asemenea este necesara o buna pregatire in domeniul non-formalului, abilitati organizatorice si mai ales…experienta ca lider. Ultimul factor la mine lipsea, insa acesta nu a fost un impediment, ba dimpotriva a insemnat o motivatie extraordinara si o oportunitate de a pune in practica lucrurile pe care le invatasem in cursurile de formare si din experienta liderilor proiectelor in care participasem pana atunci.

In perioada de pregatire, dupa o citire atenta a descrierii si a obiectivelor proiectului, am discutat impreuna cu una dintre persoanele pe care le respect cel mai mult, si in acelasi timp un foarte bun prieten, Florin Ceparu, fiecare activitate in parte, pornind de la organizare, metode de educatie non-formala utilizate, materiale necesare si scopul final. Dupa acest ”brainstorming” a trebuit sa pregatesc in detaliu joculete specifice, energizere si team-buildinguri si sa le selectez pe cele mai potrivite, intr-o ordine logica care sa faciliteze cunoasterea reciproca a participantilor, incurajarea si imbunatatirea socializarii, crearea si mentinerea unei atmosfere placute, dinamice si imbunatatirea spiritului de echipa.

Proiectul a debutat prin vizita de planificare in avans cu liderii tarilor participante, in timpul careia am discutat impreuna cu acestia aspectele organizatorice si activitatile proiectului, taskurile pe care fiecare tara in parte le-a avut de pregatit, cunoasterea interpersonala, impartasirea experietei fiecarui lider si sfaturi care s-au dovedit extreme de utile pe parcursul proiectului.
Proiectul s-a desfasurat in perioada 2-9 Septembrie 2013, in localitatea Ramnicu Sarat si a avut ca participanti organizatii din Romania, Bulgaria, Italia si Turcia. Scopul proiectului a fost promovarea mediului rural si al oportunitatilor oferite de acesta in domeniul antreprenorial, promovarea unui stil de viata sanatos, incluziunea tinerilor din zona rurala prin intermediul culturii al educatiei si al sportului. Activitatile au avut loc atat in localitatea Rm.Sarat, la centrul tineret FORTES cat si in comuna Podgoria, prin diverse vizite tematice.

In dimineata primei zile a proiectului, emotiile si entuziasmul au luat locul starii de asteptare si nervozitate, in timp ce m-am vazut pus in situatia de a ma prezenta unui grup de 30 de participanti, majoritatea fiind mai in varsta decat mine. A fost un sentiment ciudat, dar foarte placut atunci cand le puteam citi pe fata mirarea si surprinderea. Am debutat prin jocuri de nume, pentru a facilita cunoasterea si socializarea in randul participantilor, urmate de jocuri de cunoastere, care au urmarit aflarea unor informatii mai detaliate despre fiecare participant in parte. A urmat o activitate de team-building, sub forma asteptari-temeri-contributii, in care fiecare participant a primit cate un sticker diferit in functie de categorie, pe care l-au completat apoi le-au lipit pe o foaie de flipchart. Dupa ce fiecare a terminat, am discutat impreuna cu grupul fiecare mesaj in parte, urmarind o mai buna intelegere a asteptarilor, temerilor si contributiilor pe care acestia le au de la acest proiect, urmarind in acelasi timp o mai buna intelegere a proiectului in sine si a regulilor acestuia. Pe durata acestor activitati introductive, am avut ocazia de a analiza fiecare participant in parte si grupul in ansamblu, lucru esential pentru un lider, deoarece o buna cunoastere a participantilor este unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie avute in vedere unui proiect de succes.

A urmat stabilirea de comun acord a regulilor proiectului, prezentarea aspectelor administrative iar in final prezentarea proiectului. Am fost placut surprins sa vad ca majoritatea participantilor au fost inca de la inceput foarte interesati si s-au implicat activ, chiar daca pentru multi acesta era primul proiect de tipul YIA.

Dupa o scurta pauza, a urmat prima activitate implementata prin metoda photovoice, pozele folosite in timpul activitatii fiind aduse de fiecare lider in parte, task stabilit in timpul vizitei de planificare in avans. Pozele contineau imagini cu mesaje sugestive referitoare la viata rurala din fiecare tara. Dupa explicarea metodei , participantii au venit rand pe rand in dreptului panoului, au selectat o poza si au discutat despre mesajul pe care aceasta il transmite. Initial, majoritatea participantilor au ales poze cunoscute, cu tematica rurala din propia tara, si au explicat mesajul pe care acea poza il transmite la nivel personal, insa incetul cu incetul, fiecare poza discutata primea mai multe interpretari, in functie de semnificatia pe care imaginea respective o avea in fiecare cultura. In finalul activitatii, s-a discutat despre particuparitatii vietii rurale in fiecare cultura in parte si despre asemanarile dintre acestea, avand in vedere si oportunitatile pe care mediul rural le ofera. Ziua s-a sfarsit printr-un reflection grup, prin care am avut ocazia de a evalua starea de spirit a grupului si a fiecarui participant in parte, asteptarile si temerile pe care acestia le au. Am fost deosebit de multumit de grupul proiectului, acestia dovedindu-se a fi inca de la inceput interesati si dornici de a invata lucruri noi, dar si de a impartasi din propia experienta. La sfarsitul zilei, am resimtit din plin oboseala, emotiile si efortul pe care un lider trebuie sa il depuna intr-un proiect, si faptul ca uneori acest lucru impiedica partea de socializare in timpul liber cu ceilalti participanti.

In zilele urmatoare, au urmat diverse activitati desfasurate prin metode de educatie non-formala precum cafeneaua publica, dezbaterea, workshopul, masa rotunda, photovoice sau open-space, metode pe care le-am invatat pe parcursul a doua proiecte de tip training, desfasurate la Ramnicu Sarat, care s-au dovedit deosebit de utile si de importante. S-a urmarit promovarea spatiului rural, a oportunitatilor antreprenoriale, a unui stil de viata sanatos, a traditiilor si obiceiurilor specifice zonei rurale. De asemenea, s-a urmarit prezentarea aspectelor positive si negative ale educatiei , culturii si sportului in mediul rural, descoperirea de solutii pentru imbunatatirea situatiei actuale si distrugerea barierelor provocate de discriminare si stereotipuri.

Activitatea care pentru mine a fost deosebit de importanta, iar in acelasi timp dificila si emotionanta, a fost o dezbatere pe tema “Voluntar vs Profesor” , in care participantii proiectului au avut ocazia de a dezbate subiectul voluntariatului si a importanta acestuia in diverse ramuri ; educatie, cultura, initiativa publica si sport. A fost un moment emotionant pentru mine, deoarece toti cei 4 reprezentati ai profesorilor care au fost prezenti la dezbatere au jucat un rol important in dezvoltarea mea personala.

Reprezentatul educatiei a fost domnul Marius Neculae, fost profesor de istorie si in present director al muzeului din Rm.Sarat, care a fost de asemenea si liderul din primul proiect European la care am luat parte, persoana de la care pe parcursul timpului am invatat multe lucruri. Reprezentantul educatiei a fost domnul Chiru Marius, fost profesor de geografie si in prezent primar in comuna Podgoria, cel care a avut initiativa acetui proiect, care a fost realizat in parteneriat cu asociatiile ramnicene. Reprezentantul initiative publice a fost domnul Stefan Andrei, profesor de religie si director adjunct al Colegiului National Alexandru Vlahuta, unde am invatat ultimii doi ani de liceu. Pe domnul Stefan Andrei il conosc de la o varsta frageda, acesta fiind preot in cartierul in care locuiesc de la 7 ani, si cu care am avut o relatie deosebit de frumoasa, un om cu care poti purta o conversatie pe orice tema doresti si de la care poti invata intotdeauna lucruri bune. In final, reprezentatul sportului a fost domnul vice-primar al Mun. Ramnicu Sarat, dl. Sorin Carjan, fost antrenor de fotbal si profesor de sport.

Pentru mine a fost momentul cel mai emotionant al proiectului atunci cand, l-am prezentat pe domnul Carjan ca fiind cel care m-a invatat sa joc fotbal cand eram copil, insa din pacate nu am reusit sa fac performanta in acest sport, iar raspunsul dansului a fost acela ca, scopul sau ca antrenor nu a fost numai de a forma numai fotbalisti, ci si oameni. Intra-adevar, privind in urma, realizez ca educatia pe care acesta ne-a dat-o pe terenul de fotbal se aplica si in afara lui.

Dezbaterea propiu zisa a avut un impact puternic de ambele parti, in final ajungandu-se la concluzia ca voluntariatul joaca un rol important in toate cele 4 ramuri, dar ca este nevoie si de profesori si pentru o buna desfasurare a lucrurilor. Pentru mine a fost foarte obositor, deoarece am fost pus in situatia de a juca si rolul de traducator, iar uneori fluxul de idei de ambele parti era foarte mare, spre finalul dezbaterii avand un moment in care am tradus din engleza…in engleza.

Inchei prin a spune ca cele sapte zile ale proiectului au fost cea mai buna saptamana din viata mea, in ciuda oboselii, a stresului, a emotiilor sau a problemelor de natura organizatorica. A fost o saptamana in care am invatat multe despre ce inseamna sa fii liderul unui proiect, o saptamana in care am invatat foarte multe lucruri despre mine, in care mi-am depasit limitele si in care am invatat ca intotdeauna trebuie sa fii natural in orice ai face. A fost o saptamana in care mi-am facut multi prieteni noi, atat din tara cat si din afara tarii, carora tin sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au oferit pe parcursul intregului proiect.

In final, mesajul meu pentru cei care doresc sa se implice in aceste proiecte care ofera o oportunitate de dezvoltare personala extraordinara pentru fiecare tanar , si porneste de la celebrul proverb “Omul cat traieste invata” vazut prin reciproca “Omul cat invata, traieste!”

Emilian Rotea, Leader de grup

Articol realizat in cadrul proiectului “Rureality”, finantat de Comisia Europeana prin Programul “Tineret in Actiune”, actiunea 1.1 Schimb de tineri